Nevoie de somn.
Ziua e un pic altfel, plină de zâmbete și evenimente. Seara e, fără doar și poate, o iluzie pandorică. E momentul numai bun la șlefuit cioburi de amintiri. Seara e storcător de lumină și energie, noaptea se fierb nostalgiile.

Nevoie de vise.
Dintr-acelea năstrușnice, pline de neânțelegeri naive, dulci și poate chiar posibile doar în spațiul imaginar. E condamnabil să-ți visezi realitatea, pentru că somnul e acea mare dorință de evadare.

Nevoie de evadare.
Fantomele secolului XIX, care tot se trezesc în mine îmi dau târcoale și îmi cer asta. Cer insistent și paradoxal, căci cine s-ar gândi că un ceai consumat în ograda casei îți va trimite gândurile departe? Deși recunosc, cea mai plăcută și eficientă (pentru că a generat idei), a fost călătoria cu troleibuzul de la un capăt de oraș și înapoi. Și asta de câteva ori, pentru că tot ce e calitativ se cere a fi și cantitativ. De asta suntem adesea privați: de aliterația ecoului ideatic.

Nevoie de timp.
El pur și simplu trebuie mințit! La lecția asta pic la fiecare a doua temă pentru acasă.

Nevoie de lacrimi.
Strănuți, răcești, adormi, respiri greu, ai febră, te enervezi, îți pierzi vocea…. numai nu plângi. Că de, păpușarul nu ești tu în piesa asta, care-ți pare mică și banală.
Chiar azi am lăsat podeau teatrului meu să scârțâie. Am mers ușor pe margini. Din ele ieșeau cuie ruginite. Straniu, par atât de inofensive, ba jalnice chiar, încât nu le scot din pardoseala lustruită pe dinafară. E răvășitor, dar nu le scot.

Nevoie de explicații.
Într-o lume cu puteri și drepturi, măcar emoțiile să rămână nejustificate.
Scrie! E piesa ta.
Cântă! E muzica ta.
Dansează! E ritmul tău.
Fii egoist, pentru că altfel nu vei fi fericit. Crede-mă că fără fericire nici cel mai aurit suflet de femeie nu va fi împlinit. Și dacă încă nu ai găsit- caută! Dar nicidecum nu te minți.

Nevoie de adevăr.
Se face că e un mit, o dorință sălbatică sau un capriciu burghez? E doar un adevăr, care nu se cere așteptat sau explicat. E mai simplu decât dacă e urmat cu strictețe. Minciuni? Mi-e frică să știu că am fost mințită.

Nevoie de cineva.
Umăr. Piept. Suflare. Piedică. Brațe.
Sunt câteva elemente ale prietenului capriciului burghez.

 

 

 

 

Sunt un suflet asaltat de nevoi. Le pot duce în spate, pe altele le scap, iar uneori mă
prefac că nu le văd căzând, iar altele zboară fără ca să mă întrebe. Voi continua această rubrică, pentru că am multe nevoi și, sunt sigură, ele vor crea loc de regăsiri. Ele în voi sau voi în ele, asta nu mai contează. Important e să asimilăm spusele lui Anton Pan ”Nevoia îl învață pe om”.