Mă conving că tot ce se întîmplă e frumos, dar în mare parte e devorat de lașitate, interese, divergențe și frici atroce. E o prefăcătorie, iar simplele coincidențe sunt și…
Am ajuns să îi devin soră. Pînă în ce momente mi-a delimitat oare soarta păcatul acesta? Pînă atunci cînd ne-am scris prima foaie de carte sau din momentul cînd ne…
Îmi sunt rupte amintirile. Sunt niște ramuri uscate, numai bune de foc. Înțeleg că îmi va fi dor, așa că mi-am adunat vreasc cu vreasc, legîndu-le cu fire de lacrimi…
Pentru că am clipit azi mult sau pentru că au încercat să scoată și lacrimi, i-am închis. Am închis ochii și am deschis... inima. A acționat pandoric și mi-am dat…
M-a îmbrățișat. Strîns. Nu reușesc să înghit momentele, ele se trec mai repede decît eu mi-aș fi imaginat. Astfel ajung să regret și să îmi fie dor de ceea ce…
Sunt 2 drumuri ” dincolo de ” și ” spre” tine. O ploaie de lacrimi a șters aceste căi încît niciuna nu e posibilă. Nu o consider nici măcar un…
Tot mai des asimilez că o zi reușită începe mult mai departe de o cafea, un cuvînt dulce sau ce mai există acolo pe lista prejudecăților... Sunt acele zile în…
Pe ritmul tomnatic, lecturile se desprind ca frunzele de copaci. Însă, sufletul mai greu mi se lasă desprins de carte. Fiecare lectură este o puternică debandadă emoţională. Trăiesc şi gândesc…
Cioburi de sticlă sau bucăți de gheață, Întinse confuz pe-un fir de ață, Cândva trandafiri, iar astăzi spini, Mai ieri o rază de soare, astăzi o singură pasăre fără glas,…
Am început să îmi scriu cartea, dar e ca și cum am început să citesc una și am închis-o lăsând în ea un creion. Uneori las să zacă, între foi, o floare. Alteori…
- «
- 1
- …
- 17
- 18
- 19
- 20
- 21
- …
- 59
- »