E un moment. Nici măcar de răscruce. E crucial! De data asta nu încerc, ci destul de ferm etanşez tot ce are gust de amintire şi deprindere copilărească. Responsabilitate maximă, nervi pierduţi, certuri şi nemulţumiri… Welcome în lumea detaşată de naivitate!

Există un moment când nu mi-o mai doresc, dar ea mă urmăreşte împreună cu infinita “curgere a timpului”. “Carpe Diem” e ceea ce defineşte starea de care am nevoie, însă la moment e un dute-vino. Aţi simţit vreun echilibru în toate spuse mai sus? Eu nu, pentru că sunt dezechilibrată, dar această stare mi-o oferă momentele relative din viaţă.

Şi se face că îmi găsesc echilibrul doar cu ajutorul unor palme (la figurat desigur). Oare e nevoie de un filtru ca să redevii tu? Da, da  şi iar da! Cum mă redescopăr e secret şi pentru mine. Cea mai puternică reacţie la ce se întâmplă cu mine e acea emotivitate în exces, de care nu pot scăpa. Veţi spune că e bine, că uneori trebuie să plîngi, să recucereşti forţe. Ştiam că astfel îţi dai întîlnire cu tine, dar nu e chiar aşa.

Ce pot aduce bătăile intense ale inimii şi lacrimile? Motivează ele cumva? Poate şi lacrimile unei femei iubite motivează bărbatul să răstoarne munţi, dar cînd plângi singură nu e decât încă un pas de a te inhiba şi mai mult.

Rămâne să aflu în câteva zile… Până atunci, răstorn munţii naivitaţii mele..