E un suflet atât de…. comunist! Privat de tot, fără o insensibilă cantitate de fericire, cu ochi secaţi de lacrimi până la refuz şi obrajii săraţi…
O salvează braţele, ce pot îmbrăţişa florile sufletului, cele care au îmbujorat până şi muribunzii, până şi măduva oaselor… 

Şi ea ştie, această lume este prea de tot absorbită!
Va încerca, va urca, va lupta…. doar ca să devină Ea, pentru că asta îi dă aer, pentru că asta îi împinge seva spre tulpină, pentru că altfel nu s-ar vedea. 
Altfel decît Ea- teribil, neimaginabil, pînă la urmă- insuportabil …