Blog

Observatie si Iritare

Cit de usor si de repede ne supara observatiile altora. Ne irita chiar si cele mai nevinovate si decente observatii. Rosim pina in virful urechilor si prima reactie este acea ca ne consideram jigniti si umiliti.
Ar trebui sa numaram pina la 10 ca sa raspundem calm, dar n-avem timp si incepem a proceda brusc, fara a ne gindi uneori. Cred ca exista un automatism care ne face sa raspundem intr-un mod incapatinat. Iritarea vine, deci, de la tendinta noastra de a nu recunoaste erorile de care sintem acuzati.
Am sa dau un exemplu contrar, dar foarte rarisim, deci, de mirare :
” ma gaseam in troleibus. Un tinar care tocmai se pregatea sa coboare la una din statii, a lasat sa-i alunece din mina biletul mototolit. Unul dintre pasager i-a facut observatie. In loc sa se simta jignit, tinarul si-a cerut scuze, s-a aplecat si , luind de jos la introdus in urna. ”
Intr-adevar este un caz rar. Daca toti ar proceda astfel, “Salubritatea” ar deveni o interpindere simbolica. Am observat odata cu gestul tinarului, o lumina neasteptata pe fetele calatorilor prezenti in troleu. Tinarul ne-a relevat printr-un exemplu comun ca recunoasterea greselelor nu duce la scaderea prestigiului, ci dimpotriva scoate in evidenta o personalitate si un caracter.
Trebuie sa recunoastem insa, ca si tonul in care se fac uneori observatiile, este nepotrivit si jignitor. In acest sens ar fi de precizat ca afirmarea unui adevar nu are nevoie de termeni vigurosi. Vocea ridicata, expresia jignitoare si tonul de stapin absolut, nu poseda nici o virtute si nici o justificare din partea mea.
Am gasit intr-o carte un exemplu care s-ar referi foarte bine la tema abordata. Se numeste ” Ca un cioban…” si ve-ti intelege de ce asa este intitulata dupa citire:
” Un batrin, intr-un autobuz, care oprea cam apucat si zmucit in statii, a deschis acest dialog cu soferul:
– Domnule sofer fiti va rog mai atent, ca venim de-a berbeleacul unii peste altii.
– Ia-ti o masina mica!
– Nu am dorit sa va jignesc. V-am rugat doar sa manevrati frinele mai atent.
– Ia-ti o masina mica, ti-am spus!
– Dar cum poate sa te supere o observatie nevinovata?
– Sa nu ma injuri!
– Dar nu te injur, pacatele mele…
– Ba m-ai injurat!
– Ma gindesc ca duci niste oameni in autobuz si autobuzul nu-i cu un vagon de vite.
– Vezi ca ma injuri?
Batrinul cauta in jur macar un martor obiectiv. Autobuzul se imparte in 2 tabere si disputa orala continua cu explicatii inutile, cu comentarii viguroase si toate astea cad pe o vulgaritate. La un moment dat insa, cineva veni cu o ideie salvatoarea si revelatoare, adresata cuiva:
– Vorbesti ca un cioban, de la oi.
– Cum adica?
– Asa injuri. Folosesti expresii murdare.
In clipa aceea, un om care tacuse multa vreme, stind linistit intre desagii sai de canura (niste fibre sau resturi de fire de lînă, in sau cînepă, care cad la dărăcit ) isi facu auzit glasul limpede si curat :
– Draga, ciobanii nu vorbesc asa. Oare dumneata nu citesti o carte? Nu ai auzit o doina in viata ta? Nu ai ascultat “Miorita”? Cind ai fost mic nu ti-o povestit mama si bunica povesti iscate de pastori? Ciobanii au o vobire curata ca laptele. Asa sa stii…
Intimplat sa stea doar o jumatate de ceas in autobuz, ciobanul nu-si pierduse nici cumpatul, nici nu se iritase si nici nu ridicase tonul. Avea niste ochi calmi si limpezi. Avea o vorbire domola si cuminte. In glasul sau vorbeau douazeci de secole de bun simt si intelepciune.” Aceste mici secvente din viata supraincarcata de acum sunt o mica lectie pentru fiecare! Sa fim deci mai binevoitori, blajini, intelepti, cumpatati si mereu echilibrati in tot ce faceti!
Cu drag Cristina Evtodii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *