Blog

Marţi nu e zi de lucru! Marţi e zi de Toastmasters !

Acum o zi, în capitală a avut loc lansarea oficială a Top Toastmasters Club. O organizaţie non-profit care permite doritoritorilor de a se exprima corect s-o poată face. Prin întilniri, membrii acestui club, dezvoltă abilităţile de oratorie.


În fiecare marţi la ora 19:00, un grup de tineri se întâlneşte pentru a învăţa şi a practica oratoria. Ieri, de exemplu, au fost foarte mulţi participanţi. Clubul activează deja mai bine de 8 luni şi a ajuns la treapta de a fi lansat, deoarece numărul persoanelor interesate de arta oratorică a crescut.

Preşedintele Top Toastmasters, Alexandru Bordea, ne-a declarat “ Acesta a fost un eveniment-prezentare, un fel de model pentru oaspeţii serii, care au fost mulţi la număr. Nu am avut careva aşteptări specifice. Mi-am dorit ca toată lumea să se simtă bine şi să savureze din acea atmosferă plăcută. Ce ţine de cei 20 de membri, care au primit oficial calitatea respectivă, de azi înainte, vor putea să crească după anumite standarde în direcţia oratoriei şi leadership-ului.”

Alexandra Zuzu ne-a împărtăşit câteva detalii din funcţia sa de secretar general al acestui club ” Îmi iubesc echipa cu care lucrez şi ador ceea ce fac în Toastmasters, deoarece am cunoscut oameni noi şi am obţinut cunoştinţe despre oratorie şi leadership, pe care le dezvolt pe parcurs. Mai mult decât atât, aici cresc în plan profesional, deoarece ceea ce facem noi în Clubul nostru, ţine de dezvoltare personală şi nu în ultimul rând implicare socială. ”

“În urma evenimentului aştept mai multă activitate în club, mai multă socializare, comunicare, dezvoltare şi perfecționare. Eu am devenit membru a clubului pentru că este unic în felul său prin aplicarea principiului „ learning by doing”  susţine Cristina Burlacu, vice-preşedinte PR Top Toastmasters.

Cel care s-a ales cu titlul “Speakerul serii”, Sergiu Toma zice “Seara din 22 mai a fost o ședință extraordinară în care a fost lansat oficial clubul TTC. Câştigul meu la capitolul cel mai bun speaker al serii este rezultatul aprecierii publicului, care a considerat discursul meu cel mai bun din cele 3 discursuri deosebite pe care am avut plăcerea şi onoarea săle audiem. În calitatea mea de VP pe Educaţie, în cadrul clubului, am responsabilitatea de a ghida membrii în calea dezvoltării abilităţilor de comunicare publică şi Leadership în conformitate cu acele direcții de activitate a clubului.
Pe viitor aștept ca dincolo de şedintele deosebite să organizam şi concursuri de oratorie în care să putem depăși limitele unei simple ședințe si de ce nu să ajungem la competiții internaționale. Evident că noi membrii, dar mai cu seamă noi discursuri şi noi performanţe pe care le va demonstra fiecare membru. Spun fiecare membru pentru fiecare din cei primii 20 şi cu siguranță şi cei care vor urma sunt oamenii care au ce să spună şi au, mai cu seamă, curajul de a greşi şi a învăța din experiență şi succes.”

De ceva timp, sunt şi eu în fiecare marţi la Orange Cafe, împreună cu cei de la Toastmasters. Fotografiez şi îmi petrec timpul cu multă utilitate şi pozitivism. Echipa într-adevăr e bravo, atmosfera e degajată şi e foarte uşor să te încadrezi în colectiv, deoarece friendship is in the air!

E de menţionat: Clubul Top Toastmasters organizează cercuri de discuţii şi pentru vorbitorii de engleză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *