Blog

Lolita, un randez-vous cu lumea și o broască insuportabilă

O bună perioadă de timp am făcut-o pe egoista și nu mi-am împărțit impresiile post-lecturale, aici pe blog. Între timp, emailul meu mă tot bucura cu mesajele voastre frumoase  dar și mesajul Elenei, care mi-a scris “Să înțeleg că ești cu nasul pe sus, dacă nu scrii recenzii pe blog? Poate e prea dur, dar m-am plictisit să-ți accesez site-ul și să văd că nu este vreo activitate ”  🙂
S-a întâmplat azi să deschid emailul meu și să citesc aceasta. La sigur nu sunt cu nasul pe sus, dar să zic că nu am timp pentru blog, nu este o scuză. Zic să îmi rectific greșeala și să las mai jos lista mea de lecturi, cu mici recenzii. Voi posta la fiecare 3 zile câte 3 cărți 😉

“Lolita”, Vladimir Nabokov

Am rămas cu gura căscată despre ce tot relatează și face eroul principal Humbert Humbert. Cert e că Nabokov a putut voala chiar și crima de pedofilie într-un roman. Mesajul inadmisibil, cel ca un bărbat de vârsta a 3-a să fie obsedat de o fetiță de 12 ani, este tratat ca ceva normal. Romanul a fost ecranizat de două ori, prima dată în 1962, de Stanley Kubrick și a doua oară în 1997, de Adrian Lyne. Înainte de a viziona filmele, citiți cartea. Emoțiile sunt de nedescris!

Extras:
“De fiecare dată dați-mi ploaie,ploaie,ploaie pe acoperișul de șindrilă pentru trandafiri și inspirație…”
“autobiografia ei era la fel de neinteresantă ca și o autopsie”
“Există duoă feluri de memorie vizuală : 1- când recompui îndemânatic cu ochii deschiși, o imagine în laboratorul minții și 2- când evoci dintr-odată, cu ochii închiși, pe ecranul interior al pleoapelor, replica obiectivă, perfect vizualizată, a chipului îndrăgit, fantomă minusculă în culori naturale (așa eu o văd pe Lolita)”.

“Rendez-vous cu lumea” de Aurora Liiceanu

Scrierile lui Aurora mă cuceresc mereu și de fiecare dată altfel. Eu rămân umită mai ales când recitesc capitole din cărțile sale, subiectele tratate sunt atât de reale și aproape… Doctor în psihologie și filosofie, Aurora Liiceanu nu poate să nu îți cucerească sufletul. Săptămâna aceasta mi-am adus încă 2 cărți din colecția acestei autoare. “Rendez-vous cu lumea “conține trei părți: “Femei”, “Bărbați” și “Noi”. Autoarea vine cu experiențe personale sau auzite, dar tratate prin perspectiva psihologică. Înarmați-vă cu pix sau creion, pentru că fiecare capitol conține un amalgam de citate.

“.. dar oare romantismul aduce cunoașterea celulilalt sau dimpotrivă maschează cunoașterea reciprocă?”
“Poți poate uneori să favorizezi o alegere, dar nu s-o determini.”
“La doi pași de tine poate fi un om interesant”
“Oamenilor le-aș demonstra cât se înșală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbătrânesc când nu se îndrăgostesc.”
“Suntem mistere și pentru, și pentru alții.”

“Începe cu ce nu-ți place ” de Brian Tracy sau “Eat that frog”

Toate cărțile cu rol de motivant conțin același mesaj relatat din unghiuri diferite. Această carte vine cu mesajul  “pornește de la ceea ce este mai greu sau de la ceea ce nu îți place!”. Tracy mereu accentuează faptul că nu trebuie să amânăm lucrurile, pentru că dacă o facem, s-a zic cu succes și cu tot. Deci avem nevoie de 3 principii: cel al capacității de decizie, cel al disciplinei și cel al hotărârii.

“Încearcă să faci progrese, mai degrabă decât să inventezi scuze”
“Tot timpul devii ceea ce gândești!”
“Pentru a putea să dai maxim de randament, trebuie să devii propriul antrenor”
“Fiecare minut cu planificare îți economisește cu zece minute din execuție”

[youtube_sc url=”http://youtu.be/0W7GB5Fh2XM”]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *