Blog

Iubeşti soare, mult soare…

 Ştiu că doreşti să ai mai mult curaj! Vrei curaj atunci cînd trebuie să iei decizii grele, dar şi atunci cînd îţi este frică…
Ştiu că ai vrea, într-o zi de vară, să te trezeşti alături de persoana iubită, să îi săruţi dulce fruntea şi să pleci în căutarea răsăritului.
Singură… doar tu şi cu tine!
Ştiu că ai dori să te laşi uşor gîdilită, la tălpi, de iarbă. Ai vrea să fluturi din picioare prin nisipul puhav de pe litoral, aşa cum o faci toamna prin frunze… Ai vrea să alergi contra pămîntului, doar pentru a savura mai mult timp din apariţia primelor raze de soare… Nu vei fi singură! Vei fi înconjurată de atîta frumuseţe…

Doar imaginează-ţi: TU şi doar gînduri frumoase, păsări zburînd deasupra ta , briză de mare, valuri tot mai neliniştite, care îţi ajung vîrful degetelor, apoi îţi scaldă întreaga talpă,  iar faţa îţi este inundată de un soare licărînd tot mai accentuat…
Ştii că nu îţi va fi deajuns doar o dimineaţă din astea şi ai vrea să fii trezită astfel- veşnic!


Iubeşti soare, mult soare, într-atît de mult încît îţi inundă camera şi asta îţi aduce dulceaţă pe buze… Pînă şi sufletul îţi este cucerit de razele lui…
Adori să te joci cu razele lui şi să mijeşti cele mai finuţe picături de lumină. Încerci să închizi pleoapele, dar nu pînă la sfîrşit… Aşa, lumina va obţine o nouă interpretare şi asta ar fi cum ai respira din nou, după o minută de abţinere…
O simplă licărire de dimineaţă te parfumează şi te împrospătează pentru o zi… pentru încă o zi… zi de fericire…
Asta ţi se întîmplă în orice zi de vară şi puţin din primăvară/ toamnă!

Din acest motiv, urăşti iarna! Îţi vine în cap să vizitezi marea pe timp de iarnă… O faci şi pe asta…Dar sunt o mie de obstacole ca să nu te poţi delecta de căldura soarelui cu dinţi sau să simţi nisipul fierbinte sub tălpile ude… 

Un mic secret, pentru sezonul rece şi întunecos, ar fi să cauţi razele de soare în oameni…

Şi, o faci!
Găseşti!
Devii tot mai fericită şi realizezi că îţi găseşti lumina proprie, cea care poate fi veşnică…
….şi asta îţi place….

 

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *