Blog

Haosul aranjat din garderoba mea

În iunie, Victoria Ungureanu fondatoarea everydayjournalism.md, un site dedicat jurnalismului basarabean, m-a provocat pentru o şedinţă foto şi un interviu. Am acceptat cu mare drag ori cine nu şi-ar dori încă o şedinţă foto în plus. Trebuie să recunosc că cele 2 ore de lucru a trecut uşor pentru că am avut o echipă frumoasă în spate şi 100% feminină (nu şi feministă)!

 

Mulţumesc Victoriei, Ramonei (fotograf începător, dar cu nişte unghiuri alese profesionist), Valentinei (asistenta care a fost răspunzătoare de lumină bună), Corina care mi-a propus o varietate de ţinute de la My London Shop şi Corinei Bârlădean, pentru că a fost şi rămâne cea mai caldă gazdă a unui magazin, chiar şi de la mii de km distanţă, tocmai de la Londra.

Mai jos public interviul pe care îl puteţi găsi şi pe site.

O urmăresc de câțiva ani. Încă pe când era studentă la jurnalism, Cristina Evtodii, actualul redactor-şef allfun.md şi alllady.md, era printre cele mai active bloggerițe și la primele ei încercări în presă. Astăzi Cristina nu scapă niciun eveniment monden și este foarte vizibilă în mediul virtual. În rubrica ”Fashion Journalism” jurnalista ne-a vorbit despre preferințele sale vestimentare, dar și cât de mult contează să fii o femeie stilată și cu atitudine.

-Ori de câte ori te întâlnesc, fie accidental, fie că la unele evenimente, ești mereu perfect aranjată și stilată. Cristina Evtodii e mereu așa?

-Într-adevăr, se întâmplă foarte rar să ies din casă cu părul nearanjat, fără un make up modest sau fără un look stilat. Totul se trage de la mămica mea. Încă în dimineţile din copilărie, mă trezeam mai târziu decât ea şi o vedeam tot timpul cu makeup-ul şi buclele perfect aranjate. Tot mama a fost cea care mi-a repetat din fragedă copilărie că trebuie să arăţi bine în orice circumstanţă, chiar şi acasă. Cu timpul, aceasta a devenit o obişnuinţă plăcută.

-În viziunea ta, cât de mult contează astăzi felul în care arăți?

-Încerc să nu generalizez şi să mă expun referitor la experienţele mele. Felul cum arăt contează foarte mult, în primul rând pentru mine, iar apoi îmi place să-i surprind pe cei care mă înconjoară. Pentru că se întâmplă să am în aceeaşi zi câteva evenimente mondene, întâlniri de afaceri sau ieşiri cu prietenele nu am voie să trişez la capitolul exterior reuşit. Important e să nu te axezi doar pe exterior şi să investeşti şi mai mult în cealaltă parte- cea interioară.

– Vestimentația poate schimba ceva în atitudinea oamenilor? În carieră? 

-Răspunsul meu e un ferm-da! Dacă porţi o rochiţă scurtă, dar modestă devii la fel, dacă porţi un costum office şi tocuri nu poţi ţopăi de fericire, mai ales dacă eşti înconjurată de şefi şi manageri de top. Deci, fiecare ţinută trebuie potrivită după: dispoziţie, necesitate şi comoditate. Posibil că la început a fost atitudinea! Mai apoi de toate se conturează şi look-ul. Lumea spune că port haina cu atitudine, dar nici nu bănuieşte că, de fapt e viceversa. Atitudinea este primul factor care mă determină să îmbrac o ţinută! „zâmbeşte”.

-Ce găsim în garderoba ta? Cum îți argumentezi alegerile vestimentare care îți definesc stilul?

-Veţi găsi un haos aranjat pe policioare. De ce haos? Pentru că nu am un stil bine definit. Veţi găsi atât pantaloni din piele, blugi, geci sport, ghete,  cât şi rochii fine, fuste lungi şi scurte, pantofi, culori de tot felul şi multe bijuterii. Îmi place să experimentez încă de prin 2005, atunci când mergeam la liceu în blugi şi cu fustă jeans deasupra acestora (zâmbeşte). Aş spune că toate experienţele îmi creează stilul. L-aş numi: rafinat, uneori elegant, uneori smart-casual, alteori foarte fin şi foarte rar – sexy. Nu îmi place să port tocuri, deşi am multe perechi în garderobă, întotdeauna voi opta pentru balerini. Sunt comozi şi conduc mai sigur în ei :)

-Shopping? Unde și cât de des?

-De mai bine de 2 ani shopping-ul a devenit mai interesant, pentru că îl fac peste hotare. În Chişinău intru în doar câteva magazine preferate, iar dacă nu găsesc de ce am nevoie acolo, îmi comand hainele pe net.

-Există haine scumpe, care arată perfect pe tine sau există haine ieftine, dar foarte bine asortate?

-Îmi permit să cheltuiesc sume mari doar pe încălţăminte, iar hainele care îmi plac le găsesc la preţuri accesibile. Chiar nu contează ce pui pe tine, atât timp cât acea haină te avantajează. Nu înţeleg conceptul „îmi cumpăr această rochie pentru că e în vogă”, pe dracu’, poate fi ea „în vogă”, dar dacă îţi lasă la vedere lenjeria, ori te măreşte vizual cu 10 kg nu cred că e cea mai bună decizie.

-Renunți ușor la hainele pe care nu le mai porți? Ce obișnuiești să faci cu hainele pe care nu vrei să le mai îmbraci?

-Nu renunţ uşor la hainele pe care nu le mai port. Le ţin în garderobă, până realizez că timp de un an nu le-am purtat vreodată. Deşi, am avut o situaţie interesantă. Am ţinut  aproape 3 ani o rochie cumpărată de mama. Nu mi-a plăcut vreodată, dar o ţineam doar pentru brand-ul cunoscut.  Acum, această rochie e preferata mea! Din acest motiv mi-am promis să nu zic „eu nu voi purta aceasta vreodată” pentru că ideile, experienţele şi modul de viaţă se schimbă necontenit.

-Care sunte cele 3 lucruri care o fac pe o femeie stilată și feminină? Sigur, spune-mi ceva din ce aplici tu zi de zi…

-O femei stilată este cea fericită, plină de armonie sufletească şi visătoare. Atunci când îmbini aceste valori, tot ce porţi devine stilat şi frumos. Ce reguli aplic eu? Niciodată nu îmi pregătesc hainele de cu seară. Întotdeauna îmi aleg hainele pe un fon muzical (preferabil la volum maxim) şi nu ies din casă până nu mă asigur care este timpul de afară.

-Ce nu lipsește niciodată din geanta ta?

-Cheile, portmoneul, pass-cardul de la serviciu şi sala de sport, minimum- o carte, tableta, telefonul, un pix, sticla cu apa detox şi alta cu fructe, husa pentru ochelari, parfumuri, pastile de tot felul, agenda şi uneori mai încape şi o pereche de pantofi (zâmbeşte). Întotdeauna am purtat geanta cât mai grea. Probabil în lista de mai sus se vor regăsi multe femei…

-Dacă ai avea astăzi 1 000 de euro. Ce ți-ai cumpăra?

-Dacă tot suntem într-o discuţie despre shopping, probabil i-aş cheltui aici, la My London Shop!

-Spre final, cum a fost experiența în proiectul ”Fashion Journalism” în parteneriat cu magazinul My London Shop?

-Pentru că o făceam des înainte, acum nu îmi mai creez aşteptări. Am venit fără aşteptări la şedinţa foto, iar rezultatul m-a uimit. Mulţumesc echipei foto pentru susţinere, Everyday Journalism pentru provocare şi My London Shop pentru ţinutele superbe.

Partenerul proiectului: My London Shop
Fotograf: Nona- Ramona Carpik
Autorul proiectului: Victoria Ungureanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *