Nu e corect să alegi cartea după copertă sau titlu. Da, ştiu, dar spuneţi-mi vă rog, nu aţi rămas niciun pic intrigaţi când aţi citit “Femeia care a uitat să nască” ? 🙂

E ceva haios, e dramatic? Chiar m-a intrigat şi chiar am cumpărat-o. Când am deschis-o şi am citit prima istorioară totul ducea spre absurd. În altă parte era descrisă o situație când femeia îşi ruga fătul să o aştepte să îşi termine de scris un carnet. Uite aşa ea a născut un copil de un an şi ceva. Am continuat lectura şi sinceră să fiu, le spuneam prietenilor mei (care erau cu mine în acel moment) că nu pot prinde firul acestei cărţi, că e foarte straniu. Ei mă îndemnau să încetez să o citesc, eu totuşi speram să găsesc ceva. Pe la jumătate de carte am simţit scântei. Erau fraze, rupte din context şi în care mă regăseam perfect.

Am continuat să o citesc la o terasă din Chişinău în compania unui iaurt cu zmeură proaspătă. Mamă ce emoţii mi-a răvăşit această carte… Finalul, deşi nu are tangenţe cu vreo parte din realitatea mea (şi slavă Domnului) mi-a părut fascinant şi a dracului de realist, din păcate.

Ca să îţi schiţez despre ce e cartea: e despre trăirile autoarei Ina Ilie. Sunt situaţii relatate în cel mai divers mod, aşa încât oricine, măcar într-o povestire să se regăsească.

Cartea am găsit-o pe rafturile librăriei “Librarius” şi deja sunt la coadă câţiva cititori care o împrumută de la mine. Dacă nu găsiţi, nu uitaţi de librăriile online.

Sustrase cu creionul:

• “Ăsta să fie maximul între oameni? Să te simţi acasă în casa cuiva? “
• “Secretul este să nu-ţi ştie nimeni frica cea mare şi groaznică, cea pe care o simţi mereu în colţul ochiului, dar pe care o priveşti drept în faţă o singură dată. Nu trebuie spus nimănui ce te poate pune jos şi, mai ales, cine eşti tu. Secretul omului este să nu se aşeze niciodată jos fără rost.”
• “Există o înşiruire logică pentru toate punctele în care ajungi, e logic măcar pentru o fiinţă de pe lumea asta de ce ajunge unde ajunge, adică să vadă şi să conştientizeze paşii şi să-i înţeleagă de ce? Determinism.”
• “Urâţi mai sunt oamenii beţi văzuţi de cei treji.”
• “Ştia cum să nască mângâieri, dar era mai greu să nască iubire.”
• “Machetuţe. Oamenii îşi flutură jucăriile unii în faţa altora, băieţii maşinile, fetele- şoldurile, băieţii cunoştinţele, fetele zâmbetele. Cerere-ofertă. Dacă îmi dai ce n-am te plătesc la cursul zilei. Şi apoi, dacă merge, la cel al nopţii”
• “Somnul în braţele cuiva poate aduce, măcar pentru o noapte, uitare.”
• “Era la începutul cărţii, grosul zăcea în partea dreaptă, uşurând câte o pagină cu un foşnet fin, mulţumit. Lumea lui în mijlocul lumii./ Conversau. O soluţie de mijloc între cele două lumi ale lor, între relaţia lor veche şi pseudo-relaţia lor nouă.”
• “Moartea e singura certitudine, şi nici pe asta nu o gândeşti cu adevărat pânu nu ţi se întâmplă. Ar trebui să fim recunoscători. Murind, căpătăm prima certitudine.”
• “… şi începu să exprie cuvinte. Că atunci când se relaxează, oamenii îşi arată adevărata natură.
• “Limita de jos a singurătăţii mele se află la nivelul apei din cadă. E momentul în care stau cu corpul strâns într-un loc, cu faţa aproape de apă, nemişcată şi simt cum ne răcim împreună, eu şi apa, încet, discret, fără să mai ştie nimeni. Fără să scoatem un sunet.”
• “Ori era cel mai normal nebun, ori o specie de om nemaiîntâlnită încă.”
• “Am încercat să urc şerpuit, sperând că pe latura vecină va fi mai puţin abrupt ori alunecos. Sau poate amândouă, dacă într-adevăr aveam noroc/ Drumul cel mai drept era cel mai lunecos./ Nu venisem să cobor pe acelaşi drum.”
• “Am mai avut un moment critic pe munte odată, cu un foarte bun prieten. Urcam opt ore pe un traseu care trebuia să ţină 7 ore şi jumătate. Soarele apuses şi nicio zare nu promitea cabana. Am vrut să pun cortul pe cărare şi să dorm. Omul s-a oprit, s-a aşezat lângă mine, mi-a dat o ciocolată, m-a ridicat şi după prima culme am zărit cabana. “
• “Decola din nou. Cândva îşi dorise foarte tare să devină pilot, cu toată munca, banii şi cei câţiva ani buni pe care le solicita asta. Dar acum ştia că nu va putea niciodată. Pentru el o decolare era fie o despărţire, fie o apropiere, nu va fi niciodată plecarea de la punctulA către B. Şi nu avea rost să se chinuie toată viaţa cu dureri repetate la infinit. Pentru că asta era lenea din aer. Totul plutea, aşa că putea fi cules aproape din acelaşi punct în care fusese lăsat. Chiar şi tăcerea.”
• “Tu eşti casa mea şi în tine sufletu meu se odihneşte”
• “Îşi amintea că a văzut odată în metrou o copilă care, alintată fiind, a început să plângă. Şi mama ei a început să o certe. Copila s-a supărat, mama a tras-o puţin de cozi sau de obraji sau de urechi. Ceva. Şi copila a început să plângă de-adevăratelea. Femeia ţinea fata în braţe, ambele fiinţe erau expuse mulţimii. Copilul plângea din tot sufletul într-o parte, mama, amară, îşi bombănea cu ciudă şi neputinţa de a o potoli. Era aşa o milă pentru toată neânţelegerea dintre ele două, pentru acel moment scurt în care mama ar fi putut să caute cauza dea adevărată şi apoi să vorbească amândouă ca de la om la om. Copilul într-un colţ cu dreptatea lui, mama într-un colţ cu al ei. Ce mare păcat e acest mic, dar mare moment de ratare…”
• “Nu se schimba nimic, doar că încă mai căuta o portiţă în sufletul lui pe unde să intre numai ea. “
• “Munca fizică face cel mai bine sufletului. Deja dacă nu muncesc o zi mă simt delăsător şi cumva vinovat.”
• “În primul rând, oricât de crud şi de ciudat ţi-ar suna, nu eşti datpr nimănui. Părinţii vor înţelege în timp, pentru că iubirea lor e cea mai mare de pe pământ, prietenii se cern şi ei şi rămân doar cei ce se gândesc în primul rând la tine şi la alegerea ta şi nu la ei, iar oamenii, cei mulţi şi necunoscuţi, îşi văd de drumul lor.”
• “… nederanjând pe nimeni, să am grijă de sufletul meu. Atât!”
• “Poate că nu există singurătate. Doar prieteni vizibili şi invizibili.”
• “Oamenii reacţionează urât când au o proastă părere despre ei în general. mai ales când sunt lăudaţi sau supraestimaţi”
• “Andra se simţea uşor vinovată de tot ce simţise şi mai ales de cât puţin aprecia oamenii care, dintotdeauna, se dovedeau a fi şi a şti mai mult decât văzuse ea la început.”
• “Pentru că tata a fost ofiţer, mama asistentă în halat… Instituţii la mine în casă.”
• “Vocea mamei înseamnă pentru mine casa, vocea tatei înseamnă întoarcerea acasă, târziu şi obosit, în fiecare zi.”
• “…m-am hotărât să nu plâng sau să mă arăt vulnerabilă decât în faţa cui mă înţelege.”
• “Orizontul speranţei iar s-a subţiat până unde ochiul meu nu mai poate bate…”
• “Merg din negare în negare, până nu mai pot să mă mint.”
• “Când ni se dă din ce în ce mai puţin, cerem şi aşteptăm din ce în ce mai puţin.”
• “Am slăbit cu 5 kg poate. În 2 săptămâini. dar mi-e sufletul mai greu cu o tonă.”
• “Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. De-asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau în mod diferit, pentru că de fiecare dată îţi aminteşti de lucruri despre tine.”
• “Să mori fără suferinţă înseamnă fie că eşti deja curat, fie că pleci cu păcate cu tot.”
• “Îl cheamă Laurenţiu. Nu că ar reţine, dar oamenii par mai oameni când le ştii numele.”