Pornindu-mă spre Poiana Braşov am lăsat copaci goi, străzi murdare, gânduri la fel de negricioase în urmă, iar peste 5 zile, revenind în ţară, am observat mici muguri, pete de soare şi multe flori… Am renunţat să mai observ! Aşa se face că rutina şterpeleşte frumuseţea de afară…  După cîteva săptămîni, în sfârşit am realizat că sunt înconjurată de un renaissance nemaipomenit. Şi nu mai sunt pete, ci raze mari de soare…

EL m-a sărutat azi dulce, i-am permis să o facă şi chiar îl voi ruga să o facă încă mult timp, deoarece am nevoie de EL. Să fie vreo insuficienţă de vitamina D, nu ştiu, dar cert e faptul că EL-soarele îmi oferă energie şi o dorinţă nebună de viaţă.

Fac tot posibilul să nu mai stau în casă ascultând muzică, rătăcind pe străzi, citind, redactând sau editând. Toate le fac afară! Sunt dependentă de sărutările soarelui…

[youtube_sc url=”http://www.youtube.com/watch?v=tJUied_jorA&feature=related” width=”600″]