Blog

“Dragoste Virtuală” de Daniel Glattauer

 Ca să mă delectez şi eu din plin de lectură, mergeam des afară pe o bancă sau citeam acolo unde mă prindea momentul. Acest roman, însă, mi-a descoperit încă o modalitate de satisfacţiei lecturală- muzica “Chill Out” în căşti şi ceva gustos în preajmă!


Două seri şi o dimineaţă, atât timp mi-a furat această carte. Abia acum am aflat secretul unei lecturi cu adevărat plăcute! Pe când eram în poiană (la Braşov), Alex Gurdila (hodoronctronc.eu) îl citea pe Bukowski ” Femeile “, iar printre rânduri savura câte un păhar cu vin. Presupun că asta m-a inspirat să o fac şi eu, de azi în colo.

Faptul cum a ajuns cartea aceasta în mâinile mele are o tangenţă directă cu un şir de coincidenţe, deoarece anume LA ÎNTÂMPLARE :

  • am auzit despre ea de la un profesor,
  • am găsit o recenzie despre ea pe net ,
  • am scris pe wall-ul www.bestseller.md că pare  a fi un roman interesant,
  • mi-a scris Ion, fondatorul site-ului, că această carte a venit la ei în urma solicitării mele,
  • … şi tot la întâmplare mi-a plăcut foarte mult (în timp ce o consideram banală)… nemaivorbind de unele momente Deja VU!
Lucrarea e scrisă în 2006, de germanul scriitor Daniel Glattauer, carea devenit renumit  în urma lansării acestui roman neordinar. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că a fost realizată şi ca piesă de teatru, cartea s-a bucurat de nominalizarea în cadrul premierii “Cel mai bun roman german” şi se observă afinităţi cu romanul lui Flaubert “Madame Bovary” .   Aş vrea să vin cu relatări din carte, dar înţeleg că pot să vă scad pofta de a-l citi personal, aşa că mă voi rezuma la câteva crâmpeie adunate de acolo :

  1. “Ea credea că ne iubim, dar asta nu e iubire, e doar dependenţă, e nevoia de a-l poseda pe celălalt.”
  2. “O să beau în cinstea noastră. Deja m-am îmbătat puţin. Puţin, doar puţin! Şi acum e din nou rândul dumneavoastră. Scrieţi-mi, Emmi. A scrie e la fel cu a săruta. E ca şi când, te-ai săruta fără buze. E un fel de a săruta cu capul. “
  3. ” EL o vedea pe EA pentru ultima oară, de preferinţă în semiântuneric, ca să pară frumos şi ce nu e frumos. Cei doi nu mai vorbesc, doar se dezbracă. Se aruncă unul asupra celuilalt de parc-ar fi nişte animale înfometate, fără frontiere, fără frică de nimic, montajul:”Tăiaţi!”. Următorul cadru e cu el, întins pe spate şi holbându-se la tavan cu un zâmbet frivol şi cu privirea lascivă de parcă s-ar fi pregătit să muşte şi din el. Ea îşi odihneşte capul pe pieptul lui. Pare satisfăcută ca o vacă de prăsilă peste care a trecut o turmă de tauri. Poate că unul din ei mai scoate pe nări şi fum de ţigară. După care imaginea devine ştearsă şi filmul se termină decent. Dar ce se întâmplă după aceea? Pe mine asta mă interesează cel mai tare. Ce se întâmplă după aceea??? “
  4. “Oamenii sunt nevoiţi să facă tot timpul compromisuri cu propriile lor sentimente dacă vor să le meargă bine în viaţa reală: Aici nu am voie să exagerez! Pe ASTA trebuie să o accept! Pe AIA ar fi bine să mă prefac că nu am văzut-o! Omul se adaptează tot timpul la mediul lui, îi protejează pe cei dragi, joacă o sută de roluri zilnic, face echilibristică pe sârmă, revine în poziţia iniţială, îţi cântăreşte opţiunile, tocmai ca să nu pericliteze mediul din care face parte.”
  5. “Omul e  un maldăr de dispoziţii, un rezervor de îndoieli, o adunătură de contradicţii.”
  6. “Apropierea nu înseamnă întreruperea distanţei, ci depăşirea ei. Suspansul nu e lipsa perfecţiunii, ci ţintirea constantă a ei şi menţinerea acestei stări.”
  7. “Marlene nu-l iubeşte pe Leo. Leo n-o iubeşte pe Marlene. Ambii neiubitori îşi imaginează că sunt îndrăgostiâi nebuneşte unul de celălalt tocmai pentru că le e dor de sentimentul acesta, de nevoia de a iubi.”
  8. “Vreau ca lucrurile să decurgă de la sine. Dacă nu decurg de la sine, n-o să mai decurgă deloc.”
  9. “Viaţa mea de familie decurge bine, dar nu e nicidecum perfectă. Viaţa familială ca atare nu are nimic de-a face cu perfecţiunea, ci mai degrabă cu rezistenţa, răbdarea.. / Viaţa de familie idilică e un oximoron! “
  10. “Vremurile ALEA n-au cum să fie vremurile ASTEA. / Nimeni n-ar trebui să plângă după vremurile vechi”
  11. “Uneori se întâmplă să avem parte de lucruri care l-a început ni s-au părut imposibile. Şi de multe ori, puse într-o lumină nouă, nici nu par atât de groaznice şi de imposibile ca înainte.”
Cartea are un final dur, pe care l-am presupus doar pe jumate, dar asta e şi realitatea într-o dragoste virtuală! În roman, EA a fost tentată. Pe parcursul discuţiilor virtuale era tot mai detaşată de soţ, dar până la urmă, această uşoară stare de îmbătare a fost convertită într-un calcul echilibrat şi real. A făcut alegerea şi nu a ajuns să-şi înşele soţul, deşi era pe cale să…
E o carte care-şi merită şi un alt nume, din propria mea iniţiativă, “Ghid: Cum să nu nimereşti în capcanele virtuale sau pe greşelile altora se învaţă”.

Unica mea întrebare iscată după ce am închis cartea a fost “De ce nu am citit-o mai devreme?”  Romanul îl puteţi împrumuta de la mine, se citeşte repede şi mai prinzi o bucăţică de experienţă la cele obţinute până în prezent.

P.S: Pe tot parcursul citirii, dar şi scrieri aici pe blog, muzica mi-a fost livrată direct în căşti, de către această sursă inepuizabilă de Chill Out:
http://101.ru/?an=port_channel_mp3&channel=24

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *