Pe ritmul tomnatic, lecturile se desprind ca frunzele de copaci. Însă, sufletul mai greu mi se lasă desprins de carte. Fiecare lectură este o puternică debandadă emoţională. Trăiesc şi gândesc din perspectiva autorului sau a eroilor.

Astfel fiind, mi-aş dori să rămân Anna Karenina pe câteva minute, să-i analizez eşecurile şi poate chiar să le transform în succese. Sau de ce să nu încerc rolul lui Don Quijote, pe care-l consider fericit? El a fost nebunul, care contrar curenţilor de aer, a tot înaintat spre dragostea neîmpărtăşită. Poate mai puţin mi-aş fi dorit să mă simt o curtezană din romanul lui Daniel Defoe, dar, cu siguranţă, aş adopta pielea Zarathustrăi a lui Nietzsche. Aş vrea să simt şi eu cum e să respiri pe culmi, însă la închiderea cărţii, să revin la realitatea mea liniştită.

În urma acestor dorinţe conchid că e fericit sufletul hrănit cu lectură. E acel ceva în faţa căreia  timpul ar trebui să cedeze.

Mi-aş dori un gadget numit „stop-time reading”, cel care mi-ar permite să opresc timpul atunci când sorb înţelepciune. Şi pentru că acesta nu s-a inventat încă, am nevoie de o pauză, care se manifestă tot prin lectură!

TOP:
1: „Calomnii mitologice. Fărâme din conferinţe nerostite”, Octavian Paler

2: „Adam şi Eva”, Liviu Rebreanu

3: „Pe culmile disperării”, Emil Cioran

* Acelaşi text a fost publicat în numărul de octombrie, 2012, al VIP magazin.