Blog

De ce în R.M nu se poate organiza un Festival de Carte, ca la carte?

în foto: Zina Esepciuc

“*Salonul Internațional de Carte Bookfest este o manifestare de tradiție organizată în fiecare an de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cea mai importantă confederație patronală din mediul editorial românesc. Bookfest s-a impus în spațiul cultural ca un eveniment care promovează lectura și accesul consumatorilor de carte la  produsele editoriale de calitate.”

De ceva timp mă macină întrebarea “De ce în R.M nu se poate organiza un bookfest ca la carte?”.

-Nu avem Ministerul Culturii?
– Avem!
-Nu avem Uniunea Scriitorilor?
-Avem!
– Nu avem ambasade care ne pot aduce culturile ţărilor pe care le reprezintă, la noi aici?
-Avem!
-Nu avem parteneri/ sponsori?
-La acest capitol e mai greu, dar cred că nu e imposibil!
-Nu avem un RomExpo?
-Avem! Moldexpo!
-Nu avem scriitori/poeţi dornici să îşi lanseze lucrările?
-Avem!
-Nu avem regizori?
-Mai puţini, dar avem! Şi fac filmuleţe de calitate!
–  Nu avem “Noaptea literaturii europene”!
– Avem “Noaptea Muzeelor”, de ce să nu o încercăm şi pe asta?

Un răspuns de eschivare s-ar găsi astfel: “În Republica Moldova nu se citeşte”.  Greşit! E cel mai simplu de afirmat acest fapt. Să nu uităm că Bookfest-ul nu este organizat doar pentru cititorii înflăcăraţi, dar şi pentru a atrage cititorii!Festivalul de Carte din anul precedent, găzduit de Biblioteca Naţională, a fost trist
(http://cristinaevtodii.wordpress.com/2011/09/01/intilnirea-cu-cartile/),
deoarece se rezuma doar la stand-uri cu cărţi şi de unde aveai posibilitatea să cumperi cărţi. Ce se întâmplă în Bucureşti e cu mult mai departe de aceste limite “primitive“.Vă imaginaţi, 5 zile de carte şi nu doar! Salonul Internațional de Carte Bookfest 2012 a dat startul unui program maraton ce cuprinde nu mai puțin de 300 de evenimente: lansări de carte, sesiuni de lectură și întâlniri cu personalități ale lumii literare românești și internaționale, concerte, proiecții cinematografice, reprezentații de teatru pentru copii și cursuri de limbă franceză.

 S-a pus accentul şi pe: “Un film după carte”. Deci acest eveniment este îmbibat de mirosul adevărat cultural! Peste 4000 metri pătraţi de CULTURĂ! E un locul unde chiar ţi-ar plăcea să te rătăceşti, dar străzile de cărţi erau organizate într-un mod foarte comod, purtând numele scriitorilor celebri.

Doream să postez acest articol chiar în ziua lansării acestui eveniment, dar  un “nu ştiu ce” m-a oprit, de parcă ştiam că prietena mea Zina Esepciuc,  va merge acolo şi va face cîteva fotografii. Ea mi-a împărtăşit câteva impresii:

“În primul rînd m-a impresionat scara la care a fost organizat evenimentul. Câteva pavilioane pline de cărţi asta e “Wow” chiar şi pentru o persoană ca mine, care vizitează des librăriile. Sincer să zic nu am fost în R.M. la astfel de evenimente, de aceea nu pot şi nu vreau să compar. O chestie foarte plăcută pentru cititorii înrăiţi, care urmăresc “ultimele tendinţe” este faptul că la Bookfest poţi să participi şi la lansări de carte, precum şi la discuţii face to face cu autorii contemporani. Şi cinefilii nu au fost ignoraţi, pentru ei s-au amenajat şi mini-săli de cinema, unde puteau privi filme gratis.
Institului Francez a amenajat un fel de ciupearcă pe pălăria căreia erau atârnate cărţi. Iar lângă ciupercă erau 4 fotolii moi de tip pară, pe care puteai să te odihneşti şi să citeşti o carte în cele mai comode condiţii. Desigur nu au lipsit şi câteva stand-uri unde se vindeau dulciuri şi ceai, “accesoriile” obligatorii pentru citit. “

Avem cu ce şi cred că se poate!

3 Comments

  1. Ion Bargan

    Ultimul salon de carte dedicat cărților pentru copii și tineri s-a organizat la Moldexpo în luna aprilie 2012. A fost destul de bun. Așa cum e la București, se organizează și la noi două saloane de cărți – unul în aprilie, iar altul în august.

    În România se organizează unul prin noiembrie și unul la sfârșitul lui mai. Am fost la București în toamna 2011 la Salonul de carte Gaudeamus. E organizat foarte bine, însă să luăm în considerație și faptul că în România activează cu mult mai multe edituri, iar piața cărții este substanțial mai mare. Intrarea este cu plată (circa 3-5 ron – circa 15 lei) spre deosebire de Chișinău unde nu se percepe o taxă de intrare.

    Saloanele noastre de carte ar ieși cu mult mai reușite dacă ar participa mai multe edituri din România. De regulă, participă doar Polirom, Cartea Românească, mai nou Editura Adevărul. Nu am indicat Editura Litera și Editura Prut deoarece activează atât în R.Moldova, cât și în România. La salonul de carte pentru copii și tineret din aprilie de la Moldexpo au participat ambasadele F.Ruse, Germaniei, Chinei, Ucrainei, Azerbaidjanului, Poloniei.

    Sund de acord că e nevoie de îmbunătățit calitatea organizării și aceasta depinde mult de fiecare din noi. Cu cât mai multe persoane vor participa la aceste evenimente, cu atât mai interesate vor fi editurile noastre să vină cu inovații (investiții), iar editurile din România, Rusia să vină să propună oferta lor de carte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *