Blog

“Design yourself” de Karim Rashid

Şi dacă se spune că fiecare om e ceea ce citeşte, la moment sunt “Design yourself” de Karim Rashid. E cartea, care te ajută să-ţi regândeşti modul în care trăieşti, iubeşti, munceşti şi te joci.

Cine e Karim Rashid ?
Este unul din cei mai prolifici designeri al generaţiei noastre. Îl marchează peste 3000 de idei realizate, peste 300 de lucrări de succes şi cam tot atâtea premieri în peste 40 de ţări.

Fiindcă google-ul musteşte în fotografii cu proiectele sale realizate, eu vreau să vin cu o concluzie: este omul culorilor, formelor şi a tot ce e nou! Undeva prin carte am şi găsit o frază în care se menţiona faptul că pentru autor trecutul nu există. Karim trăieşte în prezentul- viitor, deci încearcă să intuiască ce e al Cezarului- Viitor!

Deşi pare a fi cartea unui om de succes şi că citind-o poţi afla care a fost drumul ascensiunii autorului- nu e aşa. Şi anume asta mi-a plăcut!

Istoria tangenţială în persoana-mi şi cartea respectivă!
 Pe când se bucura de existenţă în Republica Moldova, librăria Diverta, eu eram pe aceeaşi undă a fericirii, mai ales atunci când am găsit cărţulia asta pe raftul “Psihologie”. Este atât de colorată încât nu poate să te lase nerăsfoind-o! Şi fiindcă trecusem prin librărie nepregătită de cumpărături majore, am tras cu ochiul şi la preţ, care indica 506,49 lei. I-am spus: “Hmmmm.. drăguţă dacă îmi ve-i fi predestinată, atunci sigur vei sta pe raftul meu în timpul apropiat”. Am lăsat-o înapoi pe raft, am fotografiat-o ca şi pe celelalte cărţi pe care mi le doream şi am plecat acasă. Au urmat 2 săptămâni chinuitoare, deoarece mă tot luau gândurile la cărţulia dată şi mă tot uitam prin poze, însă intuiam că mai trebuie de aşteptat. Şi uite că peste aceste 2 săptămâni aflu că librăria anunţă reduceri de 50% la toate cărţile. A fost interesant momentul când am mers să o procur, deoarece era ultima şi “ce credeţi? “, era anume acea pe care am răsfoit-o. Era unica pe raft şi faptul că e anume ea mi l-a confirmat şi librarul-consultant. Deci, nu am spus că ea va ajunge pe rafturile mele? Apropo, aşa a şi fost cu celelalte cărţi fotografiate, tocmai încep să cred în “legea vizualizării”.

Despre carte!
Autorul scrie cu convingerea în afirmaţia “Viitorul este aici şi este frumos” incursionând cititorul cu referire la detaliile create de sine. Aici nu ezită să menţioneze că omul trebuie să gândească în afara tiparelor şi tradiţiilor, iar menirea lor este cea de a crea.
Fiindcă cu toţii suntem modelaţi de experienţele pe care le avem, temele cărţii sunt bazate fie pe unele concepte inspirate din profesia autorului, fie din viaţa sa.  A scris cartea cu ideea ” Obiectivul nostru final ar trebui să fie acela de a deveni total lipsiţi de prejudecăţi şi liberi să ne exprimăm personalitatea. Fiecare din noi definim şi trasăm designul propriilor vieţi”, iar sfatul tatălui său l-a ghidat pentru totdeauna “Desenează nu ceea ce crezi că vezi, ci ceea ce anume vezi”.

Citind această carte  nu te vei plictisi nici fizic, nici intelectual. Prima nu o vei face, deoarece paginarea este destul de diversă, colorată, conţinând diverse metode originale de transmitere a mesajului esenţial. A doua, adică plictisul intelectual nu are voie să existe, deoarece mesajele sunt simple, dar încărcate pozitiv şi motivant. La capitolul motivare autorul expune “În afară de a fi ultrapractice şi eficiente, toate zonele din casa voastră ar trebui să inspire! Bucătăria- să motiveze să gătiţi, dormitorul- să dormiţi, iar biroul- să vă concentraţi” La capitolul casă, este elaborat şi un top, destul de utilitar!

Eu ca cititor nu sunt dezamăgita de lectura cărţii “Design yourself”, deoarece am rămas cu lecţii în vaste domenii ca:

  • viaţă
  • casă
  • dietă
  • fitness
  • viaţă socială
  • frumuseţe
  • modă
  • sex
  • moarte
  • educaţie
  • inspiraţie
  • spaţiul de lucru
  • finanţe
  • muncă
  • călătorii
  • shopping
  • culoare
  • somn şi vise
  • joacă
  • iubire
  • trăiri
  • calendar
  • ciclul vieţii

Lectură utilă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *