În poză Cristina Evtodii!

… şi cît de singură te simţi atunci cînd îţi termini cafeaua…

Sorbi din elixirul cofeinizat şi gîndeşti vise! Le gîndeşti, deoarece nu mai visezi! Da, spre marea ta mirare- nu mai visezi… Peretele de sticlă, de care eşti înconjurată, reflectă lumea reală. E o imensă fericire atunci cînd razele de soare inundă camera… Atunci, şi doar atunci, sticla obţine un contrast mult mai şters, astfel încît mai ai dreptul la vise/amintiri…

Şi după cotrobăiri intense prin sertarele memoriei, te găseşti cu nişte detalii mici, şi poate neimportante cîndva, dar acum ţi se par o întreagă taină descoperită şi înmormîntată înapoi în secţiunea “dulce trecut”…

Vorbeşti de dulce… Evident! Torni zahăr în cafea, şi asta după ce ai golit ceaşca mai mult de jumate…  Cu un zîmbet inocent îţi zici “Mai bine tîrziu, decît niciodată…”

Acum, că ai gustat din licoarea îndulcită, simţi nevoia de a răsfoi… Faci o simplă, şi poate neimportantă privire spre ceas, şi îţi scoţi cartea de buzunar… Laşi să se prelingă cîteva picături de cafea peste carte şi asta pentru a obţine o combinaţie frumos mirositoare (hîrtie veche + cafea).

După ce ai conservat parfumul cafeluţei, mai sorbi cu candoare încă o mică înghiţitură şi continui lectura… Nu ştii o altă companie mai frumoasă şi mai voluminoasă decît atmosfera, care te înconjoară în acel moment… Citeşti şi trăieşti vieţile personajelor, dar şi cea a viselor tale, doreşti să mai sorbi din cafea, mai treci cu mîna prin păr (motiv de a mai arunca o privire pe geam) şi din nou citeşti!

Atunci cînd soarele a apus, iar procesul de lectură devine greoi, atunci cînd a mai rămas o înghiţitură mică de cafea, iar visurile încep să se spulbere, păşeşti dincolo de sticlă- în realitate, şi acolo….. Acolo, din nou, te întîlneşti cu amintirile tale…

Fi-r-ar naiba de legile atracţiei… Începi să fii şi mai atentă la ce/cine te gîndeşti…