Liniştea e atât de schimbătoare…

Eu îmi creez liniştea din sutele de emoţii simţite pentru cîteva secunde. E ca şi un vid. Ţi-ar părea că e unică, simplă şi banală. Dar cât de colorată ar putea fi, dacă i-ai lăsa o pensulă să picteze…
Naivă adesea ea apare ciupind copilăros de obraji. Asta e prima ei pictură apropo. Atunci când roşesc obrajii şi ochii zîmbesc de la sine.

Nu întodeauna e sinceră cu tine şi poate să te trădeze în momentele decisive. Dar mai bun însoţitor al singurătăţii sau al dragostei nu există!

Sunt inspirată şi tot din linişte o fac. Ba chiar şi muzica are liniştea ei. Ştii să o admiri furişându-te prin portativul de care ea se ţine invizibil şi suav.

Liniştea e o stare, dar de care? E ceva sesizabil la nivel inexplicabil.

Mă însoţeşte foarte des şi îmi oferă multe răspunsuri. E greu să o caut, dar cînd o găsesc tot ce fac- o ascult!