Blog

Santillana del Mar- bijuteria nordică a Spaniei

Articol din Arhiva 2015

Acolo unde miroase a istorie, a taine, a secole şi a iubiri secrete, uite acolo e o bucăţică de Santillana del Mar (se citește Santiana del Mar). Este un orăşel mic cu cca 4200 locuitori, situat în provincia Cantabria, Spania, pe țărmul golfului Biscaya şi poziţionat la 31 de km de Santander (vă povestesc data viitoare despre acesta).

Trecut prin câteva secole de nemurire acest orăşel este atras de turiştii care cutreieră spaţiul nordic spaniol. 

Se cunosc puţine despre tainica localitate, numită în cinstea Sfintei Juliana, legenda căreia nu o cunosc din păcate. 

Ador locurile cu o istorie care se asociază cu lecturile mele sau cu scriitorii mei preferaţi. După ce am vizitat locaţia am aflat că unul din preferaţii mei scriitori şi filosofi existenţialişti Jean-Paul Sartre a descris Santillana del Mar, acum 80 de ani, ca fiind cel mai frumos orăşel din întreaga Spanie. Descrierea o face în nuvela filosofică “La Nausée”. 

Deşi la prima vedere orăşelul îţi pare vechi, acesta este mereu viu pentru că se organizează anual zeci de expoziţii artistice, astfel oraşul se transformă într-un Muzeu Viu.

Cea mai importantă bijuterie a arhitecturii romanice din Cantabria este considerată mănăstirea “Santa Juliana Collegiate”.  Construită în mijlocul secolului XII, atunci când Sf. Augustin a venit la putere era şi este cea mai mare clădire construită în stil romanic de pe coasta cantabrică.

Din păcate nu ne-a reuşit să intrăm, pentru că era închisă, dar ştiu că frumuseţea din spatele acestor pereţi e inimaginabilă. În altarul bisericii au fost păstrate moaştele Sfintei Juliana despre care am scris mai sus.
Dacă veţi trece pe aici să ştiţi că Luni biserica e închisă, intrarea costă 3 euro/persoană şi orele de vizită sunt: 10:00 – 13:30 // 16:00  – 18:30

Faci bine dacă te porneşti în acest orăşel rustic fără tocuri! 99% din străzi şi cărări sunt pavate, pavaj care a durat secole!

Casele din Santillana pe care le puteţi admira la ora actuală sunt construite preponderent în secolelele 14 şi 17. Multe dintre ele sunt fără balcoane, dar cu uşi la etajul 2, cu străzi înguste, cu ferestre mici şi modeste îţi dai seama că poporul care a trăit până acum a fost crescut pe modestie.

De ceva timp am observat că sunt obsedată (în sensul bun al cuvântului) de geamuri şi uşi! Îmi place să le admir ore în şir şi să le fotografiez.

Plimbările prin acest sat sunt atât de inspiraţionale… 

Ce vă recomand să cumpăraţi de la Santillana del Mar: Ciocolată, Gem de portocale, caise şi kiwi. Tot felul de produse marine, câte un magneţel dacă eşti colecţionar, genţi din piele meşterite profesionist, dulciuri pregătite pe baza reţetelor antice din multe alune şi sirop (Acest tip de dulciuri pot fi găsite şi în Grecia, sunt foarte gustoase), suveniruri, flori, pernuţe şi cămăși tradiţionale.

Muzeul torturii ne-a descoperit o parte groaznică a perioadei medievale! Pe interior nu e voie să fotografiezi, dar când vezi ceaunul în care erau fierţi oamenii de vii sau alte ustensile de tortură uiţi de aparatul foto şi vrei să mergi cât mai repede spre ieşire!

Deci ai parte și de senzații tari aici.

Pentru că în Spania se vorbeşte foarte rar engleza, din motiv că turiştii în mare parte sunt spaniolii din Centru, Sud şi Est, unele localuri se mândresc cu faptul că vorbesc limbi străine. Astfel, vei găsi ataşate tabele cu menţionarea “We speak English” şi chiar “On Parle Francais”! Dacă vezi aceste tabele fii sigur că vei găsi și wifi gratis 🙂

* Nu ezitaţi să vizitaţi şi Peşterile “Altamira” acolo unde veţi găsi picturi preistorice.

* De asemenea la 17 km de Santillana del Mar este situat oraşul “Comillas”, care are ce să îţi prezinte, mai ales palatul creat de cunoscutul arhitector spaniol Antoni Gaudi.

Vă doresc călătorii pline de momente captivante și oameni frumoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *