S-ar putea să întind şiruri mari despre cît de haotic a fost 2012 pentru mine. A început şi a sfîrşit extrem de diferit! Un an a conservat atîtea momente dintr-o viaţă de om…

Ce ar fi dacă ne-am crea biblioteca noastră, dacă la fiecare an trăit să ne edităm cartea? Lumea ar fi şi mai mare, iar în viaţă nu vei fi singur nicicînd, pentru că vei rosti mereu “Eu şi cartea mea”. Asta pînă în momentul cînd genul scrierii îşi va contura formele, iar vinovatul romanului te va determina deja să pronunţi clar şi răspicat “NOI”.

Nopţi nedormite a ascuns anul lui 2012, dar asta e un must have pentru sufletele derutate, pierdute pe alocuri şi ştiutoare că undeva, neapărat îşi are locul un “exit”.

Mulţi oameni, extrem de mulţi, vor sau nu, dar devin storcători de energie. S-a întîmplat foarte des. Am încercat să rezist atît cît am putut, dar am cedat. Da! E bine să cedezi şi să te împaci cu idei. Da! Asta am învăţat eu în acest an.

Am mai avut o lecţie, foarte scurtă ca perioadă, dar neînsemnat de preţioasă. Am învăţat că uneori e nevoie să te simţi liber, să simţi un pic de madness pe pielea ta, să treci peste prejudecăţile proprii şi să creezi ceva al tău. Fiecare trebuie să îşi încuie în seiful inimii vreo cîteva secrete. Da. Am învăţat că e bine să le ai cîteva la număr!

Au fost oameni în anul ăsta, care au venit şi au dispărut la momentul potrivit, care m-au scos la o bucată de noapte din casă, mi-au pus aparatul foto în mînă şi mi-a zis să fotografiez oraşul de sus. Da, fotografia îmi poate fi şi relaxare! Mereu a fost un cineva, care prin acţiuni mai mult sau mai puţin însemnate, a reuşit să mă restabilească. Fir cu fir, bucată cu bucată din mine am regenerat “eu”, unul nou. Astfel am fost foarte puţin cu problemele mele. Deci am învăţat că tot ce vine şi se duce sunt experienţe care trebuiesc acceptate. Am sondat ceea ce îmi lipsea la un moment. Eu chiar le mulţumesc- pentru că experienţele m-au format.

Incontestabil, cărţile citite în acest an au fost din ce în ce mai personalizate. Totuşi cu ele m-am maturizat şi ceea ce e mai interesant: mereu mi-au întors cărţile pe faţă doar după  ce nu treceam prin unele situaţii/stări similare. Ele m-au lăsat mai întîi să procedez şi apoi tot ele îmi indicau greşelile. Şi da, cartea cu citate, pe care o deschid (la întîmplare) de la caz – la caz , niciodată nu a greşit cu presupunerile şi îndemnările sale!

Şi da, dorul de părinţi şi vizitele, tot mai rare, acasă sunt cele mai dureroase, dar părinţii mă înţeleg. Mămica şi Tăticu- vă iubesc!

În concluzie fiind spuse, anul lui 2012 mi-a pictat sufletul. Undeva a lăsat încă linii neterminate, undeva a conturat şi mai bine punctul final, iar în alte colţuri a lăsat încă pînza neatinsă. Pentru că 2012 a fost doar o trecere.

O trecere în a 2-a decadă a vieţii mele!

[youtube_sc url=”http://www.youtube.com/watch?v=1RyWpL2HLNo” width=”600″ autoplay=”1″]