Proiect foto: Mai stilată în rochiile Andreei Raicu
Colecția Andreei Raicu ne-a căzut cu tronc la inimă, nouă – patru tinere din Chișinău.
Fiind pasionate de fashion, Lilia Ioviță, Cristina Burlacu, Victoria Ungureanu și eu, nu am putut trece indiferente pe lângă rochiile vedetei TV din România. Află cum ne-am simțit în aceste ținute, ce stil vestimentar ne reprezintă și unde preferăm să mergem la shopping. Click aici pentru ca să citești interviul integru.
Mai jos, am lăsat doar răspunsurile mele.
Unde obișnuiești să faci cumpărături?
Cristina E.: Combin utilul cu plăcutul atunci când merg în călătorii, astfel nu am nevoie nici de bibelouri. E plăcut să îmbrac o haină care îmi aminteşte de Revelionul de la Roma, Crăciunul de la Barcelona, primăvara din Olanda şi Belgia sau toamna de la Sibiu… Nu evit să comand online sau să îi acord încredere totală mamei mele, care este stabilită la Nordul Spaniei, şi care e o fashionistă înflăcărată.
Ce stil vestimentar te reprezintă?
Cristina E.: Mă reprezintă rochiile vintage, dar nu le am foarte multe în garderobă. De asemenea, ador rochiile de tip sacou sau cămaşă și combinaţia dintre fusta midi şi o helancă. O dată cu sosirea primăverii, îmi place să-mi accesorizez ţinutele cu eşarfe fine. Nu îmi plac doar culorile ţipătoare, în rest combin şi îmi place să fuzionez ceea ce am în garderobă, dar cel mai important e să raportez ţinuta la dispoziţia pe care o am.
Piesa vestimentară preferată?
Cristina E.: Este o rochie de tip sacou de la Mango. Am procurat-o în Spania şi am îmbrăcat-o atât vara, cât şi iarna cu o helancă. E ceea ce mă reprezintă.
Ce părere ai despre stilul fetelor din Moldova?
Cristina E.: Este divers şi tot mai select. În secolul în care avem atâta informaţie despre stil şi ţinute e păcat să nu poţi combina câteva piese vestimentare, asta dacă ai chef desigur.
Cum te simți în rochia by Andreea Raicu?
Cristina E.: Am intrat ca în a doua mea piele. Din primele secunde mi-a părut prea sexy, după care am realizat că este exact ceea ce trebuiam să îmbrac la această şedinţă foto. Rochia by Andreea Raicu mi-a demonstrat că există haine sexy şi, în acelaşi timp, comode.
… și un pic de backstage:
[youtube_sc url=”https://www.youtube.com/watch?v=emMR2my1vcs&sns=fb”]
P.S: Știu că veți dori să aflați unde puteți găsi mai multe rochii by A.R. așa că las mai jos adresa și shopping plăcut vă doresc 😉
Rochiile by Andreea Raicu pot fi găsite în rețeaua de magazine Nikita Rinadi.
InfoLine: 067105109