Zilele trecute am păşit în ograda liceului, în care am petrecut 7 ani de învăţămînt şi în incinta căreia nu am fost de 6 luni.
Fiori?
Nu!
Pînă nu mi-am întîlnit un profesor cu zîmbetul pe buze şi cu mîinile larg deschise pentru a mă îmbrăţişa!
Şi wow!
Era profu’ de matematică (lecţiile căruia erau interesante şi stresante, deoarece nu iubeam obiectul predat)!
Cu lacrimi în ochii tremurători am dat vreo două priviri prin părţi.
În acel moment, uşa liceului, a fost deschisă de un fost coleg de clasă…
Mi-am rostit…
– Doamne, nu s-a schimbat nimic!

Fiindcă era lecţie, împreună cu Ion (DA! Cu Ion :D) ne-am primblat pe coridoarele liceului. Nimic nu se schimbase! Poate doar culoarea pereţilor era mai nouă… Iar cele 2 oglinzi mari, 2 calorifere dispărute şi culoarea roz toxic ale faţadei par a fi nişte detalii…

Primblarea noastră a fost neobişnuită. Eram deprinsă să merg cu gîndul la “ce lecţie avem”, “nu mi-am făcut temele”, “mi-i foame”, “cum  să chiulesc”, “iar matematica…”, “întîrzii… “, “cine e azi moderator la radio?”.
Acum, mersul era simplu, fără nici o alergare, frică sau motivaţie…
Eram 2, foşti colegi, ce priveam orice colţ de liceu cu ochi plini de amintiri şi regrete…

Ştiam că în acel colţ stă urna, că uşa lui cutare profesor va fi deschisă în timpul lecţiei, că alt cutare profesor va alerga pînă în cancelare de minim 3 ori per lecţie şi tot aşa cum şi în anii precedenţi.

După plimbarea liniştită şi tristă am mers la cantină. Acolo, ne-a întîmpinat aceeaşi doamnă cu aceleaşi gustoase plăcinte şi capuccino. Am ales acelaşi loc şi am mîncat cu poftă plăcinta de 3 lei şi 50 bani :).

Aşteptam să sune la pauză (ca orice om din acel spaţiu 🙂 ) . Eram singură. În momentul cînd a sunat, am pierdut ,pe o frîntură de timp, realitatea. Un simplu clinchet de sunet electric mi-a răvăşit amintirile, sufletul, trecutul…  Jumătate de an mi-a fost de-ajuns să uit sunetul acesta, dar acum, acele 2 secunde de zzzzzzzzz, mi s-au întipărit în memorie pentru o veşnicie…

Împreună cu Ion, am surprins un şir de profesori. Începusem cu ultimul cabinet, cel de chimie, în care predă cea mai în vărstă profesoară (Dn-a Galina Ciobanu). Da! E mama talentaţilor fraţi Vitalie(jurnalist) http://en.wikipedia.org/wiki/Vitalie_Ciobanu
şi
Vlad Ciobanu(actor, a jucat rolul Luceafărului) http://www.vipmagazin.md/top/50_CEI_MAI_populari_ACTORI_BASARABENI/

Este cunoscută ca una din cei mai buni profesori din R.M şi sunt mîndră că această doamnă minunată mi-a predat mie, mămicii mele şi chiar bunicii mele.

Am aprins o scînteie micuţă în ochii ei cu micul bucheţel de flori tomnatice din grădina mică a sufletului nostru… Am primit în schimb sfaturi şi urări de nepreţuit! Să-i dea Domnul sănătate şi putere…

Aşa, am vizitat o mare parte din profesori. Am fost  trataţi cu căldura şi primiţi ca acasă… Timp de o lecţie, am vorbit cu fosta diriginta, astfel am scăpat o clasă de lecţia de english 🙂

Am fost acolo timp de 2 ore. Acest timp mi-a organizat întîlniri cu foşti profesori, colegi şi amintiri…

P.S: Pe la radio nici nu am îndrăznit să trec, deoarece am aflat (tot de la profesori) că nu mai e acel radio, care era la început. Acesta este cel mai mare regret, deoarece am muncit, împreună cu o echipă întreagă, atît la realizarea proiectului, dar şi la activitatea acestuia! Păcat că generaţiile se schimbă şi odată cu ele se ruinează trecutul…