Pesimistic vorbind: prețuiești atunci când pierzi, realizezi atunci când greșești și decizi după ce păcătuiești… Toate în lume se întâmplă la locul și timpul lor… Lumea însă, crede că timpul e altul decât cel sortit!

Uite astfel, şi nicidecum altfel ne rezolvăm problemele. “Nu am timp de asta”, “Procedez ca Scarlett, la asta mă voi gândi mâine”, “Nu e timpul potrivit”, “Nu sunt pregătit să vorbesc cu tine”, “Nu acum, suntem prea tineri/ prea maturi/ prea bătrâni”, “De ce anume acum?”, “Pot amâna cumva?”…

Frica e sentimentul, care decide! Cel mai des, ne este frică de prezent, pentru că- logic, el e cel mai adevărat. Să ne fie frică oare de adevăr? Deci prezentul = adevăr.

Îl recunoaştem şi îi trântim, în faţă, fraze gen: “Acum nu e timpul potrivit!”. Uite astfel, şi nicidecum altfel nu au fost sărbătorite nunţi, nu s-au creat relaţii, nu s-au construit case, nu s-au dus copiii la şcoală, nu s-au născut copii, nu s-au dus tratative, nu s-a spus  un simplu, dar poate decisiv “Te iubesc”…

Uite aşa. Trăim o viaţă şi o tot ocolim prin iluzia că ne construim soarta doar noi…

Poate ar trebui să-i lăsăm timpului să decidă pentru noi? Iar noi? Noi să ne ocupăm de managementul lui…

Să vă ajungă timp şi să fie totul la timpul lor! Aceasta vă doresc din suflet!

Între timp, mi-am amintit de acest filmuleţ, care va concluziona monologul meu..

P.S: Din cinematecă recomand filmul “In time”, iar din bibliotecă: “Cealaltă față a timpului” de Stephen Rechstaffen. Găsiţi online cartea aici.

Imaginile de mai jos sunt din cartea recomandată!