O zi de joi…
Ştiţi ce mă poate enerva, cel mai mult, de dimineaţă? Faptul că sunt împiedicată să citesc! Azi, din cauza reparaţiilor drumurilor, am fost nevoită să îmi schimb troleul pe maxi-taxi. UUuuuf că tare năduf, incomoditate şi risc am mai absorbit acolo, plus insuficienţă de aerisire în salon, dar şi în creierii şoferului. Cîndva consideram troleul mijloc de transport de nivel inferior. Acum, eu aleg, sau maşina, sau troleul! Şi dacă vă spuneam de şoferi de maxi-taxi…
Am fost duşi prin nişte labirinturi, totuşi am ajuns la destinaţie. În fugă, am păşit pragul universităţii, ca să aflu că vin doar la o lecţie! Şi ar fi super, dacă ghinioanele s-ar opri aici, însă nuu… am fost fraierită de un alt şofer unui maxi-taxi. În fine… ajunsă acasă, obosită, mult mai răcită decît eram şi enervată…
Clipe negative sunt extrem de rar în viaţa mea, oricum le-am uitat imediat după ce am păşit pragul Palatului Naţional.
Am avut invitaţii la concertul dedicat creaţiei compozitorului, textierului şi interpretului Alexandru Vdovicenco. Deci nota pozitivă şi calmantă mi-au fost piesele interpetate de un amalgam de vedete ca: Band-ul Balada, Ana Barbu, Adriana Ochişanu, Ion Paladi, Adrian Ursu, Ruslan Stribiţchi, Ana Puică, Ion Suruceanu şi muuulţi-mulţi alţii!
Interpreţii au cîntat live(doar I. Suruceanu- playback) şi mai mult decît atît, Ion Paladi şi Adriana Ochişanu, cunoscuţi interpreţi de muzică populară, au cîntat şi ei muzică uşoară. Evident că am şi adus un bucheţel lui Ion Paladi.
Din păcate, nu am ştiut că Vdovicenco are lucrări atît de profesioniste!
Show-ul luminilor şi torentul de copii expulsat în scenă m-a făcut să-mi uit durerea provocată de Măria Sa Anghina!
Ana Barbu, Ana Puică şi Adriana Ochişanu ne-au încîntat cu nişte ţinute atrăgătoare.
Deci, am avut parte de o seară relaxantă, iar grijile au fost de partea Doinei Cernavca. Ea a fost responsabilă de organizarea evenimentului de azi. Ca de obicei, în rochiţă neagră şi sprintenă, acolo, în culise, avea grijă să decurgă totul conform regiei…
S-au cîntat multe, iar publicul a fost deschis să asculte! Evenimentul a fost încheiat cu interpretarea piesei despre Patrie. Aceasta a fost cîntată în unison de toate vedetele. Publicul a apreciat aceasta prin faptul că au primit, mesajul piesei, cu un profund respect, ridicînduse în picioare!
Din păcate, zilele astea nu am avut grijă de aparatul meu foto. Energia bateriei mi-a servit doar pentru cîteva poze, pe care nu am ezitat să le postez aici 🙂
Thank you for sharing. Not to many people in your position are so gracious. Your article was very poignant and understandable. It helped me to understand very clearly. Thank you for your help.