Ceaiul, cafeluţa şi chiar izvarul au format un nor, unul pe care se ţin lecturile mele. Şi cum mama, turnînd dintr-o cană în alta, îmi răcea ceaiul, aşa trec eu de la o lectură la alta. Foarte des se întîmplă să revin, pentru că unele cărţi sunt create pentru a te întoarce la ele. Pentru că ele sunt create cu poftă şi a fi citite pe aceeaşi undă.

Am revenit la “Notre- Dame de Paris” şi din primele capitole, ale cărţii întîi, am urmărit priveliştea Parisului de la înălţimea turlelor sale, admirabila biserică Notre- Dame, sutele de clădiri şi oameni cu istoriile lor. Am fost absorbită şi adaptată frumuseţii secolului XV.

Hugo a scris acest roman în februarie 1831. De aproape 200 ani, lucrurile au luat un curs nou şi evident. Însă Notre-Dame stă cuminte în acelaşi loc parizian şi  vizitatorii încă mai vin cu gîndul că îl vor găsi pe Quasimodo pe una din turlele catedralei. Lucrarea abundă în descrieri şi poartă un exces de nume, dar în acelaşi timp aceasta îi conferă întreaga atmosferă al acelei perioade.

Am decis să sustrag din toată magia lui V. Hugo, un fragment:

“Parisul actual nu mai are aşadar o fizionomie unitară. El e o colecţie de eşantioane a mai multor secole, şi cele mai frumoase dintre ele, au dispărut. Capitala nu sporeşte decît în case, şi ce case! Aşa cum se dezvoltă, Parisul se va reînnoi la fiecare 50 de ani. De aceea semnificaţia istorică a arhitecturii sale se şterge de la o zi la alta. Monumentele se răvăşesc din ce în ce şi pare că le vezi pierind puţin cîte puţin, înnecate în case. Părinţii noştri aveau un Paris din piatră, fii noştri vor avea un Paris de ghips.”
(…şi aşa şi este… )

 

Momentele de istorie şi realitate se împletesc armonios cu povestea de dragoste şi ură, prefăcătorie şi veselie, dragoste platonică, chin şi sete de viaţă, înşelăciune şi nevinovăţie. Pe toate le îndură o copilă fragedă, cunoscuta Esmeralda şi legendarul Quasimodo. Acest roman te pune la încercare, fiindcă te poţi regăsi în pielea acestor 2 personaje, dar şi uneori ale preotului şi alchimistului (necinstit şi vrăjit într-o oarecare măsură de frumuseţea Esmeraldei) Dom Claude. Dom Claude a demonstrat perfect că memoria e chinul geloşilor şi chiar nebunia… pe toate le vei simţi pe pielea ta!

Sunt 10 cărţi, din care sondezi momente utile pentru o viaţă de om. Acest roman trebuie să fie inclus neapărat în lista cărţilor citite.
Lectură utilă!

[youtube_sc url=”http://www.youtube.com/watch?v=VLzpbk–hsE” width=”600″]