Mulțumesc
Omul gândește fără oprire, chiar dacă își dorește o pauză, un minut de liniște. Atunci când mi-am dorit să nu-mi mai ascult gândurile, măcar pe câteva secunde, mi-au venit… amintirile. Nu știu de unde, pentru că toate amintirile noastre sunt asociate cu ceva din prezent. Probabil toamna a fost factorul declanșator. Cert e că amintirea m-a lăsat cu un zâmbet pe față.
Mi-am amintit de primul meu blog. Nu era nici măcar online.
Era 2006! Pe atunci nu aveam computer acasă. Verișorii mei, care aveau în dotare computer și imprimantă, mă primeau la ei cu mare drag. Eu îi ajutam cu unele teme pentru acasă, pentru că suntem de aceeași vârstă, iar ei îmi ofereau computerul și imprimanta. Ce bucurie!
Aveam o mapă, pe care nu mai știu pe unde este, și dacă mai este, dar în ea plasam câte o foaie A4, o dată la câteva zile. Îmi împărtășeam emoțiile și neapărat personalizam textul respectiv cu vreo imagine download-ată de pe net, sărăcuț pe atunci în imagini.
Se întâmpla acum 10 ani și nu știam că ceea ce fac se numește blogging.
Acum, deși mi-am mutat foile A4 pe online, uneori îmi pot palpa, gusta, ba chiar și mirosi blogul. Se întâmplă datorită colaborărilor pe care, în mare parte, le accept și nu regret. Timp de 6 ani scriu pe blog, chiar dacă de la început o făceam destul de stângaci. Timp de 6 ani, virtual sunt mai aproape de cineva. Acel cineva e cu problemele sale la ora actuală, dar îl motivează ceva să citească ce scriu, să vizioneze ce public pe canalul video, să-mi ofere un like sau (high level) reușește să-mi lase și un comentariu, de cele mai dese ori, unul pozitiv. Nu mai vorbesc de cei care îmi scriu emailuri, e pur și simplu TARE să găsești printre emailuri serioase și ceva tare dulce. Iar eu, pe lângă zâmbetul de pe față și căldura din suflet, îmi dau seama cât de mare este responsabilitatea de a vă oferi ceva util și drăguț. Îmi dau seama că nu sunt un portal de știri, nu sunt nici unul din siteurile la care am fost câțiva ani redactor-șef, ci sunt eu – Cristina Evtodii – iar cititorii revin pe blog pentru un motiv sau mai multe.
Aș vrea să mă înțelegeți corect. În era în care avem milioane de bloguri, e greu să te afirmi, și poate nici nu prea tare îți dorești să o faci în modul în care o fac unii. Cu toate acestea, cititorii tăi îți demonstrează că au nevoie de conținut și te motivează mult, atât de mult încât nici ei nu își imaginează…
Demult nu am vorbit cu voi și zic să vă povestesc un pic din ce urmează…
Urmează colaborări tot mai drăguțe cu branduri nu doar autohtone și europene, dar și de peste ocean. Astfel, intenționez să-mi traduc (o parte din) postările noi în engleză. O știm cu toții, odată ce se intensifică cererea – mărim și oferta. Dar, să nu încurcăm blogul cu o lecție de “introducere în economie” și să ne bucurăm de micile succese, apărute din senin. <3
Cu toate acestea, să fiți siguri că atât de mult țin la cristinaevtodii.com încât, se întâmplă să ignor propuneri interesante per general, dar irelevante pentru mine și cititorii mei. M-am străduit întotdeauna să vă recomand ceea de ce sunt convinsă, am testat și sunt muțumită. Fie vorbim despre emoții, călătorii sau evenimente, fie – despre produse cosmetice, haine și tot felul de chestii pe care le puteți achiziționa …
Demult nu v-am mulțumit!
Vă mulțumesc că îmi sunteți aproape.
Sunteți peste 3000 pe pagina de facebook, peste 7500 pe instagram, peste 480 pe canalul de youtube și mult mai mulți la capitolul “vizualizări”. Sunt cifre care tot cresc, de la zi – la zi, iar eu mă bucur ca un copil. Mă bucur că nu mai țin pe raft “mapa cu foi A4”, dar o expun publicului larg să citească și el, să zâmbească împreună cu mine, să încerce noi senzații sau poate să-și servească cafeaua împreună cu mine…
E frumoasă senzația când știi că ceea ce faci nu o faci în zadar și pentru aceasta – Vă mulțumesc!
P.S: Eu țin cont de ceea ce mi-ați sugerat, așa că foarte curând vor urma concursuri, articole cu recomandări și revin la recenziile de cărți! Nu uitați să vă abonați la toate sursele mele: instagram, pagina de blog și canalul de youtube.
Fotografie de Yugin Klein Outfit de O'devalle Styling de Tatiana Onofrei