Viaţa noastră ne pare mereu misterioasă şi demnă de un roman. Sunt momente când procedăm fără ca să intuim ce vom obţine. Suntem duşi de valul emoţiilor. E bine sau e rău? Cât de obiectiv ne putem răspunde la această întrebare? Vreau să monologhez, aici şi acum. Vreau să trezesc întrebări şi poate din acestea să îmi vină şi răspunsuri, dar nu depline, pentru că vreau ca viaţa mea să îşi aibă doza sa de mister.

 L-am studiat! Mi l-am încercat! De mister zic. Mi l-am înregistrat pe un cont de socializare unde atât utilizatorii logaţi, cât şi anonimi îmi pot lăsa întrebări, iar eu la rându-mi, pot răspunde. M-am provocat, fiind sigură că voi avea cele mai murdare întrebări din primele minute ale coabitării în acel mediu bizaro-virtual.  Nu mi-aş dori, dar tot mai des simt priviri, reacţii şi vorbe de-ale aşa numiţilor “duşmani”.  Exupery spunea că “orice dorinţă este un vis dacă nu este planificată”. Prezenţa duşmanilor în viaţa mea nu mă face rea, mă face mai precaută, mai atentă şi mai strategică în fapte. Ştiu ce să îmi doresc şi îmi cunosc foarte bine locul.

Am fost interogată acolo câteva ore, mai mult nu am rezistat! Domnilor, lumii dăi anonimitate că toţi introverţii se fac curajoşi. Mica mea constatare a fost încheiată cu succes. Am respectat regulile jocului şi am răspuns la toate întrebările, cu excepţia celor necenzurate (da au fost câteva şi din acestea). Mi-am demonstrat încă o dată că şi cu hate-rii trebuie să îţi organizezi întâlniri regulate, ca şi cum o faci cu prietenii. Răspunsurile căutate, le-am găsit!

 Sunt un om fericit, împlinit în dragoste şi îmi urmez micile succese. Vorbind de prezent şi viitor, totuşi nu pot da o sfârlă trecutului. Trecutul e ca o stafie, nu aş vrea să îl răvăşesc, pentru că nu se merită, pentru că e mort! Dilema este totuşi în trecutul care, pe lângă momentele neplăcute, conţine cunoştinţe, porniri şi experienţe… Să-i dăm cezarului ce-i al cezarului, deci să îi lăsăm trecutului doar momentele frumoase. Restul? Să facem ca în piesa de mai jos: Să le ştergem! Pentru că, aşa cum am răspuns la o întrebare: sunt optimistă!

Optimiştii adoră schimbările. George Orwell se întreba în romanul “O fată de preot”: “Şi unde suntem noi de altădată, chiar şi de acum un an?”. Cel care trece prin schimbări, vede lumea altfel, pentru că o priveşte cu alţi ochi. În acest an schimbările din viaţa mea au fost vizibile nu doar pentru mine, totuşi credeţi-mă că foarte multe, dar foarte multe nu se cunosc, iar ceea ce nu se ştie mă face mai puternică. Scriam într-o postare mai veche că fiecare trebuie să îşi păstreze un sac de secrete doar pentru sine, pentru că e frumos. Odată ce le expui cuiva, te dezgolesc şi te distrug. Ele acţionează ca un crez pentru ca să le reuşesc pe toate. Eu sunt într-atât de convinsă de acest principiu nescris…

Mi s-a spus des că îmi expun prea mult viaţa pe facebook. Dar, prieteni, sunteţi sigur că eu mărturisesc totul acestei platforme Zuckerbergiene ? Câte plăceri, bucurii şi lacrimi am ascuns de această lume… Limitele îmi sunt dictate de acelaşi suflet prăfuit de o lume tainică… Dar, până la urmă, aşa-s femeile adevărate… Freud paremi-se spunea că “femeia e un continent întunecat”. Zic că e mai rău dacă aceasta se transformă în triunghiul bermudelor! 🙂

  Din orice experienţă reuşită sau nereuşită, optimistul întotdeauna îşi obţine concluzia. Conchid: chiar dacă mi-aş dori să port mască nu aş putea să o fac pentru că văd cum acţionează pe faţa cunoscuţilor mei. Ea are aceleaşi proprietăţi ca şi grăsimea, care “asfixiază” inima. Nu minciuniţi şi, cel mai important, nu vă minţiţi. Trăim într-o lume prea murdară, nu mai e nevoie să lăsăm mocirlă şi în ograda noastră. E soare în curtea mea atunci cînd întâlnesc o persoană cu care pot comunica, care să îmi stârnească emoţii pozitive. Şi recunosc- mă retrag atunci când mă simt folosită, când realizez că puterile mele sunt sondate forţat!
 Vreau să îmi trăiesc prezentul aşa cum o fac şi acum. Îmi place viaţa. Mi-o trăiesc ca şi copiii în viziunea lui Goethe, care susţinea într-o scrisoare “copiii trăiesc în prezent şi în realitatea imediată”. Sunt fericită ca un copil, misterele îmi sunt nişte piese de lego, prin ele îmi fortific realitatea imediată!

 Şi tot copil sunt pentru mama, care astăzi trece în decada a 4-a din realitatea sa imediată. Undeva în întrebări am răspuns că cea mai bună prietenă îmi este mama! Te iubesc mămică şi te cuprind! La mulţi ani!