Momentul crucial al vieții mele…
1 septembrie, zi care mi-a observat în fiecare an progresele. Primul meu “1 septembrie” a fost tocmai secolul trecut(la capitolul bătrânețe vă relatez ceva un pic mai târziu). Avea să fie în acest secol, dacă grădinița pe care o frecventam cu mare plăcere( din motiv că acolo mă așteptau: Radu, Vlad, Vadim, Aleoșa.. :)) nu avea să se închidă.
Deci, la ai mei 6 ani și un pic, am mers la o mică testare, pe care am trecut-o cu bine, dar care mi-a trezit o rușine în obraji. Nu puteam citi! Părinții au lăsat această misiune clasei pregătitoare, pe care nu am reușit să o frecventez din menționata cauză de mai sus. Același sentiment mi-a îmbujorat obrajii și în prima zi de școală, adică peste câteva zile de la testare.
După careul solemn, am intrat în clasă, îndrăgind îndată diriginta. Stăteam cuminte în locul unde mă aranjase Dn-a Rodica și încercam să nu trădez micul meu secret. Totuși am izbucnit în plâns când clasa citea într-o voce “MAMA” “SOARE”… Rușinea asta a reprezentat momentul crucial, dar abia acum am realizat de ce. Sunt sigură că și părinții mei nu s-au așteptat că voi ieși din bancă, în timpul lecției, și printre lacrimi să îi zic dirigintei că mi-i dor de părinți și că nu pot citi. Și acum simt acei fiori pe piele 🙂 Am alergat să îmi găsesc părinții prin curtea școlii și să le relatez “marele meu eșec”…
Probabil acesta a fost primul moment crucial din viața mea, care m-a determinat să am curaj uneori. În același timp această zi mi-a demonstrat că nu doar viitorul ci și prezentul îl construim personal! Nu era vina părinților, era lipsa acelui an de grădiniță, eram prea mică ca să vin cu inițiative, dar din prima zi de școală pe care o asociez cu prima mea lecție de viață, mi-am dat seama că întotdeauna e nevoie de perseverență!!! Așa, mi-am ajuns colegii, “cititul cuvintelor pe minut” fiind preferata mea parte a lecțiilor. În jumătate de an, deja eram premiată din partea bibliotecii ca un cititor înflăcărat. Primisem în dar povestea ” Prâslea cel voinic și merele de aur” și așa- 4 ani consecutiv 🙂
Într-un final mi-am demonstrat că pot!