Picăturile de ploaie nu aduc nori, ci momente fără timp. Înnebunită de arşiţa de afară, de un vecin de troleibuz, de lucru şi iar lucru, de oi (cele numărate înainte de somn), de găuri atât cele de pe asfalt, cât şi cele din stratul de ozon, de nesomn, de necitit, de căutat-găsit-pierdut….. vine ploaia şi le şterge pe toate!

Cu o forţă de invidiat, ea le uită şi le iartă. Un pic, şi-ncă unul, şi-ncă altul şi astfel începi să îţi fie “p***i”, vorba cântecului.  Te crezi şi vezi într-o altă lume, cea  a gândurilor tale. Descrierea mea seamănă cu descrierea efectului unui drog poate, dar care iubitor de ploaie va nega faptul că e dependent de ea? Pentru Ea se roagă, din vechi timpuri. Pentru Ea se bucură. Ea este dorită! Ea aduce prospeţime. Ea accentuează pasiunea într-o seară romantică,de sâmbătă. Fără Ea viaţa moare. Ei i-a reuşit să devină mai mult decât drog!

Când plouă, trăiesc momente fără timp. O ploaie, ca şi soarele sau ca şi orice altă fericire, ascunde atâtea momente…

 

Într-o zi, am lăsat totul baltă şi am admirat-o. Am înregistrat, amator de tot, o secvenţă din acele … momente fără timp.