Întîmplările fericite şi nefericite ale vestitei Moll Flanders
O carte valorează scump, și la propriu, și la figurat, dar mare mi-a fost bucuria cînd aflasem că o librărie își scoate cărțile la vînzare cu prețuri minime. Astfel, 2 ani în urmă, mi-am procurat un teanc mare de cărți la doar 20 lei. Una din ele e renumitul roman “Întîmplările fericite şi nefericite ale vestitei Moll Flanders”. Este un roman bazat pe evenimente reale din viaţa protagonistei, numele căreia a rămas în umbră. În urma lecturării ve-ţi înţelege de ce femeia a decis să îşi ascundă numele 🙂
“Întîmplările fericite şi nefericite ale vestitei Moll Flanders” e un roman picaresc, deoarece protagonista, care s-a născut la Newgate şi, în răstimpul unei vieţi destul de peripeţioase de 60 de ani, fără copilărie, a fost 12 ani tîrfă, de 5 ori căsătorită (dintre care o dată cu fratele ei,) 12 ani hoaţă, 8 ani puşcăriaşă deportată în Virginia, care s-a îmbogăţit în cele din urmă, a trăit în cinste şi a murit în căinţă…
Binecunoscutul tată al lui Robinson Crusoe, Daniel Defoe, are o atracţie aparte în utilizarea caracterelor vitale, de oameni puternici, gata să înfrunte natura sau societatea, pătrunşi de spirit practic şi capabili de eforturi statornice şi îndelungi. Această tenacitate impresionantă îl înrudeşte pe Robinson cu Moll la direct. Ambii au înfruntat aventuri în largul mării sau în suburbiile oraşelor. Aceste lucruri i-au pus faţă în faţă, în condiţii jalnice, cu natura aspră sau societatea nemiloasă. Dacă Robinson, trebuie să smulgă, prin ingeniozitate şi muncă neîntreruptă, fiecare îmbucătură de hrană şi fiecare înlesnire solului aspru al insulei părăsite, Moll, copil oropsit, se înverşunează să trăiască şi să trăiască bine, apoi să cucerească un bărbat cu stare şi să se chivernisească, într-o lume de junglă; prostituţia şi hoţia nu i se par a fi un preţ prea mare.
Impresiile postlecturale îmi sunt dinamice şi de nedescris…
Sustras:
Nu poţi găsi atîta însufleţire, strălucire, frumuseţe ca să descrii căinţa, cum găseşti cînd descrii nelegiuirile.
Nimeni nu îşi poate descrie viaţa pînă la capăt.