Astazi am citit “Doina” de Ion Druta. E o drama impartita in 3 acte. De fapt, am prins 2 iepuri odata. Am insusit tema pentru acasa la Literatura Romana si am primit o placere sufleteasca nemaipomenita. Aceasta opera m-a facut intr-adevar sa ma gindesc ca neamul nostru isi va pierde cultul, mai bine zis el deja il pierde. De micuta am fost adeptul cintecului popular si a dansului national. Doina imi creeaza o liniste sufleteasca pura. Acest gen de muzica a fost dintotdeauna alinarea moldoveanului…iar acum ce e Doina? In drama gasim o replica a personajului secundar Gligore “Care Doina, badei, ca s-au dus sarmanele de le-o ramas numai numele tiparit pe pachetul de tigari “. E groaznicul adevar. Am ajuns ca din toate cuvintele care exista pe Pamint sa alegem un nume sfint si frumos si sa botezam cu el niste tigari sau cimitire, unor sugatoare de vieţi? E paradox.
La orice lectie de romana si la orice discutie despre Ion Druta, zic ca scriitorul poporului nostru, s-a bazat pe demnitate, omenie,pe folclor si pe credință,  astfel in drama gasim un exemplu coplesitor si adevarat “Asta-i totul. De mic copil, cum se ridica copacel, omul cauta cu coada ochiului in jur, ca nu cumva sa ii calce cineva pe ce are cel mai sfint. Demnitatea e ca si cum ai duce o farfurie de apa pe-un virf de deget. Atita esti om, cit e plina farfuria. Unii se pricep a duce plina farfuria, la altii ceva se varsa, ceva mai ramine, dar pina la urma vine baba cea cu coasa, ia farfuria din virful degetelui si o arde in pamint de-i zboara cioburile cit colo”.
In drama gasim momente unde sunt criticate viciile moldovenilor de acum : “Sa tot stai si sa te miri. Nenorocirea noastra, a moldovenilor, e ca sintem prosti. Noi stim a cistiga o suta de ruble, dar a cheltui nu ne ajunge capatina. Avem mii de feluri pentru a munci, iar pentru a ne odihni frumos nu avem nici unul. Daca n-ar fi fost biserica, moldovenii de mult ar fi pierit. Sute de ani la rind, biserica il punea pe omul nostru la hodina cu forta. Taranul sedea pe o margine de prispa la umbra, scrisnea de ciuda, dar se hodinea. Amu nimeni nu te pune cu de-a sila sa te odihnesti, amu oamenii nostri au scapat la adunat avere, si o sa crape, dar osa aiba ca vecinul, si in casa o sa le aiba pe toate, pe cite le are vecinul, daca nu si mai multe. Oamenii muncesc si de osteneala cea mare beau, din scirba pentru slabiciunea lor, iar se duc la munca, si o tot tin asa una si una, pina nu nimeresc la spital “.
Ion Druta poate impleti cel mai bine frumosul si nenorocirea moldoveanului intr-un tot intreg si gasim aceasta in poezia prezenta in drama
“…dar anii trec, si veacul trece
Pe sub cer, pe sub pamint…
Unde a fost cindva copacul
Sta un ciot c-o frunza-n vint…”
Si cit de semnificative sunt aceste 4 rinduri…Totusi Ion Druta pentru mine ramine a fi scriitorul sufletului meu. Ii multumesc pentru tot ce a cultivat in mine ca cititor. Am invatat foarte multe si continui sa invat tot mai mult si mai mult cind ii recitesc operele. Recitind opera sa, descopar taine noi…