Pentru că am clipit azi mult sau pentru că au încercat să scoată și lacrimi, i-am închis.

Am închis ochii și am deschis… inima.

A acționat pandoric și mi-am dat seama că inima mea e o cutie. E una care bate prin sute de zîmbete, din cele mai colorate, dar și false pentru moment. Am găsit și regăsit oameni și întîmplări, frumoși și răi de altfel. Am găsit frunze de toamnă și colinde americane, care mă înconjurau iarna trecută. Și numai ce nu am găsit… De unele, care te fac să zîmbești sau să îți facă pielea găină indiferent de circumstanțe.

Sunt toxice cotorosirile astea prin  inima-cutie. E periculos pentru că îndată începe să doară și să realizeze că totuși ”Cînd cel mai tare fugi de minciuni și trădări, atunci ele cel mai mult te înconjoară”!!!!

• P.S: la fiecare postare, mama mea reacționează gen ”Ce se întîmplă cu tine Cristina? ”. E bine mămica, eu cresc, trăiesc prin experiențele mele și cele care mă înconjoară. Încerc totuși să mă bucur de orice moment, căci potrivit lui Theodore Roosevelt : ”Oamenii adevărați găsesc bucurii în toate”.