Azi, răcită, aşa cum des obişnuiesc să fiu, am participat la preselecţia concursului naţional “Oratorul Anului”. S-au făcut prezenţi foarte mulţi tineri talentaţi şi puternici. Am urmărit cu plăcere o parte din discursuri. Rivalii au fost pe potrivă! A fost unicul concurs, în care nu  am simţit concurenţă, ci multă căldură din partea participanţilor. Fiecare a avut misiunea să îşi prezinte pasiunea sa într-un discurs de 2 minute. Da! 2 minute- timp puţin 🙁
Am avut plăcerea să  ascult discursuri originale, au fost abordate teme diverse şi comune.
Deşi persoanele cunoscute intuiau că o să vorbesc despre fotografie, eu am ţinut să comunic despre carte. Recunosc, alegerea mi-a fost grea! Fotografia şi cartea le pot pune pe acelaşi raft… raft- şi tot la bibliotecă ajung… 🙂

Emoţii? Defel! Pînă nu am urcat pe scenă…
Scena- îmi era dor de ea, demult nu-i mai călcasem pragul…
În spatele meu îşi făcea prezenţa graţios un forte-piano… pînă acum mai visez să pot cînta la acest instrument muzical…
În faţă- sute de ochi primitori şi zîmbitori. Atmosfera nu era cea la care mă aşteptasem. Credeam că va fi mult mai fioros, dar s-a dovedit a fi ca ziua de azi, de un frumos octombrie în plinul lui decembrie…
Prezentarea a curs de la sine “Bună tuturor… Mă numesc Cristina Evtodii (aici era să o zic: cristinaevtodii.com 🙂 ) şi am 18 ani…”
Cele 2 minute mi s-au părut secunde! Nu am realizat, “cînd?”, cînd s-au scurs minutele?
Îţi dai seama, eu- în scenă (scena- cea care mi-a trezit nostalgia),zeci de ochi şi urechi direcţionate spre mine, pianul (visul meu viu), persoane dragi, persoane care mă cunosc, dar eu nu şi viceversa, foto, video şi brusc răceala mea îmi gîdilă coardele vocale, vorbesc despre PRIMA mea carte ALBINUŢA de GRIGORE VIERU… Emoţiile mă copleşesc, mă blochez, uit textul şi improvizez…
 “Pasionata din mine strigă să vă relatez despre toate îndeletnicirile mele, totuşi astăzi am să reliefez cea mai subtilă parte a vieţii mele. Nu e greu de presupus. E ceea ce ţin în mînă. E cartea!

 Prefer să mă conduc după motto-ul „omul frumos este cel care se uită în oglindă mai rar decât într-o carte”. Tocmai din acest motiv îi dedic zile întregi şi iubesc să o aranjez în biblioteca personală de sute de ori, în mii de moduri.  Ador să o răsfoiesc, să o miros- dacă e veche , să îi simt formele unice, să o repar- dacă e ferfeniţită şi să îi rămîn un veşnic entuziast.

Însăşi viaţa unui om este definită de carte! Ce-i drept, de-a lungul timpului, lectura și cititorul se schimbă, se formează gusturi şi preferințe noi, dar…. mirosul de hîrtie îmbibată cu înţelepciune- rămîne…

La început a fost- ALBINUŢA lui Vieru! Cea care m-a învăţat cifre, litere, poezii… E cea care mi-a oferit spaţiu pentru unele buchii, dar nu s-a supărat, deoarece a ştiut că îi voi răsfoi paginile acum şi voi zîmbi, admirîndu-mi capodoperele de cîndva…

După ALBINUŢA au urmat poveştile lui Creangă şi ale fraţilor Grimm, beletristică, romane cu un mesaj mult mai matur de-ale lui Hugo, Tolstoi, Dostoevskii, şi multe altele…

Însă, roadele trebuie să se întoarcă la rădăcini, şi tocmai pentru asta am ajuns să  îmi scriu propria carte…

Tot ce nu aş face,  poate fi substituit la acest simplu obiect, dar, în acelaţi timp, primordial/vital pentru mine…
Cartea mi-a marcat  începutul şi îmi va amplifica viitorul! Iar dacă e să vorbesc de prezent- „Cu ea şi prin ea- trăiesc”! ”

Nu a fost rău… timpul a expirat, călduros am primit aplauzele şi am trecut la loc, mulţumită pentru 50%, deoarece mai erau atîtea de spus…

Eu, Daniela şi Petru după obiectiv 🙂