Mi s-a făcut dor de Franța. S-a întâmplat ca în bancul despre discuția celor 2 fete:
– Mai vreau în Franța!
– Ai mai fost ?
– Nu, dar am mai vrut!

“Parisul nu mai este acel oraș de vis” mi-au spus-o câțiva care l-au vizitat. Să visez nu îmi interzice nimeni. Îmi zic asta foarte des: păcat că nu a fost inventată mașina timpului. Spre exemplu, mai puțin mi-aș dori să văd “Grădinile Tuileries” acum, pentru că pare a fi un muzeu, unde sute și mii de vizitatori vin să respire trecut. Eu, însă aș vrea să le simt direct, cu toate cele 5 simțuri pe care le poate avea un om! Cred că o eventuală mașină a timpului va crea cel de-al 6-lea. De ce zic asta, pentru că dacă e să continui pe aceeași undă a Grădinilor Tuileries, aș vrea să zbor cu balonul, să gust din portocalele vestite, să îmi bucur ochii cu lumea și florile din grădină, să citesc așezată pe iarbă și să mă delectez cu arhitectura italiană a secolului 16 în Franța! … A știut Caterina de Medici ce să-și dorească…. Nu i-a fost deajuns un palat :)) Așa suntem noi, femeile, vrem mult mai mult. Și foarte des aceste dorințe nasc ceva frumos.

Franța mea poate fi o mică Venezie sau o întreagă Americă pentru tine. Nu contează locul, contează visul! Este importantă dorința și acțiunile efectuate pentru a obține ceea ce-ți dorești, sau poate, unele vise sunt predestinate doar orelor de noapte, cearșafurilor pufoase și pernelor comode…

Și aici tot tu decizi!