Nu am fost un copil alintat, deşi am putut fi.

Dacă îmi rugam părinţii ei făceau orice ca să îmi satisfacă dorinţele!

Am fost şi sunt unica la părinţi. Desigur ei şi-au dorit totul pentru mine, dar nu a fost atât de simplu… Tăticu făcea zeci de km pe jos ca să ajungă la post, mămica – soră medicală. Cumva am fost educată, încât ceream permisiunea la tot nimicul, deşi mămica îmi spunea să nu îmi cer atâta voie la fleacuri, gen “Mămica se poate să mă duc în cealaltă cameră?”.

Eram micuţă, dar înţelegeam că trebuie de economisit pentru că mămica şi tăticu nu au bani pentru orice. De fiecare dată când intram în magazin, mămica mă întreba tradiţionalul ” vrei ceva? “. Eu răspundeam mereu -“nu”! Şi acum o fac. Mi-a intrat în sânge şi mă simt mai liniştită când îi zic nu. Atunci când ea îşi dorea ceva îmi lua şi mie, îi permiteam. În acele momente eram fericită. Şi acum, de fiecare dată, o întreb- “Dar ţie ţi-ai luat ceva?…

Au trecut 20 de ani, iar mămica îmi tot cumpără. Sunt zile când îmi enumeră zeci de lucruri pe care ar vrea să mi le procure, eu însă nu vreau niciunul. Ea nu poate să mă înţeleagă. Eu însă o înţeleg că vrea să-şi ia revanşa, deşi nu pot spune că am avut o copilărie cu lipsuri. Am avut o copilărie aşa cum trebuia!

 

Pentru aceasta- le mulţumesc părinţilor mei! Nu ştiu dacă există vreo zi interanţaională sau mondială a părinţilor. Ar fi o utopie, pentru că ziua lor e mereu! Pentru că nu îi iubeşti câte o zi în an, ci o viaţă întreagă!

 

 

 

Mă întreb adesea- cum va fi copilul meu? Da! E important să îl educ corect, dar oamenii din fragedă copilărie se tot autoeducă. Oricum ei nu suntem totalmente noi. Ei cresc şi obţin noi viziuni adaptate la noua generaţie… Pare absurd vorbind despre o nouă generaţie, în timp ce fac parte din ea. Dar… e deocamdată! Când vom avea copii noştri- automat noua generaţie vor deveni ei!

Sunt sigură că aşa cum eu i-am zgîriat CD-ul tăticului cu piesele lui Ion Suruceanu, aşa cum mi-am înscris de la radio piese “moderne” pe caseta preferată a mămicii “Best Romantic Collection”, aşa şi copilul meu va formata hard-ul la computer şi îşi va încărca genul x de muzică.

Mă gândesc doar la una- să nu fie ca şi mine, dar să nu sară mai departe decât surcica de trunchi.

Şi cum să nu menţionez fraza anonimă “Important e ca roadele să se-ntoarcă la rădăcini”!