Mai mult vară decât primăvară ea a decis că-i suficient unei lumi alintate să o simtă pe deplin. A venit rece şi s-a dus fierbinte. Probabil e modestă sau poate chiar e supărată. Lumea dorea să-i zică goodbye iernii şi se visa pe malul oceanului.

 Dar primăvara are ploile şi ninsorile ei. 

 Aşa cum ne este dor de iernile troienite, de nămeţii copilăriei din care cream cei mai mari oameni de zăpadă, astfel ne va fi dor de o primăvară adevărată: cea cu flori de liliac alb, mov sau roz şi bujori cu furnici din grădina bunicii.

Mica alee cu narcişi îmi părea o stradă dintr-un oraş necunoscut. Păşeam ferm, iar în ochi aveam curiozitate, deşi ştiam fiecare pietricică de pe “alee”, care se întindea de la poartă pînă la uşă.

O primăvară adevărată durează!

 E anotimpul când eram gata să stau toată ziua în curte, fără să am nevoie de vreo altă companie, pentru că ea mă motiva să stau ore în şir singură şi să meditez.

Locul perfect îl găseam la umbra unui măr bătrân, care peste câţiva ani a fost tăiat (eu şi acum mi-amintesc de el cu lacrimi în ochi). Vă imaginaţi cum arăta mărul cu  tulpina neagră, cu florile albe şi mari cât palmele copiilor, iar împreună cu o pată de culoare verde, cea a frunzelor,acesta prindea o alură şi mai tainică? Să tot stai să meditezi sub mărul acesta…

 Tot acolo primăvara mă ningea! 

Şi acum port primăvară… În suflet, în privire, în iarnă, vară sau toamnă, în liniște și zgomot. Voi rămâne mereu aşa- eu și cu primăvara mea.

La sfârşit de mai eu încă îi mai duc dorul....