Idealul există!!!
Anul trecut am organizat o lecţie dedicată idealului. Pe atunci mă întrebam dacă există ideal şi din prima am răspuns că există. Am convins publicul prin unele exemple de oameni talentaţi, care au avut o ocupaţie dragă şi pentru care au luptat. Prin aceste exemple am decis să conving publicul că idealul presupune succes. Oamenii de succes au ajuns sus, deoarece au muncit şi au visat foarte mult.
Sunt persoana care mereu va fi de părerea că dacă îţi doreşti ceva foarte mult trebuie să acţionezi, dar şi în mare parte să visezi! Acuma nu voi oferi exemple citite de undeva ci voi relata un exemplu din viaţa mea. De ceva timp sunt interesată de arta fotografică. Am inceput a mă informa încetişor, am închiriat cărţi speciale in acest domeniu (deşi a trebuit sa le aştept mai mult timp, deoarece au fost aduse tocmai din arhiva bibliotecii.), mă informam din net, mai furam şi cîte ceva din mulţimea de filmări specializate, însă nu credeam ca e posibil să am si o cameră foto profesională. După ce am început a cunoaşte lumea tainica a fotografiei, am început a vedea lumea în alte culori (la propriu si la figurat). Astfel, am ajuns la condiţia că îmi doresc un foto profesional. De atunci, în fiecare noapte, visam că fotografiez. Tot ce întîlneam în cale o vedeam drept temă pentru fotografie (pe parcursul activitaţii mele am inţeles că nu e chiar aşa şi că nu tot ce e frumos trebuie să fie fotografiat- cît de banal nu ar suna).
Am înţeles că trebuie să acţionez şi că e nevoie de un plan. Întîmplător, pe blogul unui fotograf din Moldova, căreia îi admir activitatea, am gasit un articol. Acel articol mi-a trezit atît de mult încrederea în sine, încît l-am copiat pe o foaie A4 şi am lipit-o la un loc vizibil, astfel ca în fiecare dimineaţă să mă pot trezi cu aceste cuvinte:
“Как добиться того что хочешь делая то что нравится?
– Во первых – надо работать. Надо
уметь заставлять себя работать, вставать рано, планировать день, планировать действия. Вставать рано и не делать ничего – бесполезно. Ты сначала найди себе занятие, а потом научись вставать рано. Хотя это само придет…. Когда у тебя будут дела – у тебя не будет проблемы встать рано…
– Надо быть фанатом, надо быть дебилом. Чтобы добиться чего-то большого надо избавиться от стереотипов, которыми твои друзья живут и считают это нормальным. Надо не думать как все. Если ты думаешь стандартно – представь как думают все и думай по другому.
– Окружи себя такими людьми, каким ты хочешь стать. Хочешь стать крутым фотографом – туси с крутыми фотографами, собирай деньги на крутые мастер-классы и иди туда, разговаривай, пытайся подражать им, вливаться в эту атмосферу. Хочешь заработать много денег – не иди к своим друзьям и не плачь что нету денег, и не спрашивай у них как эти деньги заработать. Они не знают !! А знает тот , у кого деньги есть!
– Надо каждый день стараться доказывать что ты лучший.
-Каждый день надо делать хоть одну вещь которая тебя приблизит к твоей мечте: Новое знакомство, новая фотография, изучение Photoshop’a, изучение английского, поход в тренажерный зал, итд…
– Надо доводить дела до конца. То что пришло в голову сегодня – иди и сделай сегодня. А если нельзя сделать сегодня – запиши на лист А4 и повесь на монитор и сделай завтра.
– Все что ни делай – делай качественно. Потому что отмазка “для первого раза сойдет” закрепится у тебя на всю жизнь.
– Слушай людей которые добились в этой жизни чего-то. С
лушай тех людей, которыми для тебя являются идеалом. Не позволяй каждому учить тебя, ведь ты знаешь чего ты хочешь в этой жизни и знаешь кого слушать. Многие статусы на одноклассниках – это слова слабых людей, которые привыкли убегать от проблем, а не решать их.
– И главное – помни для чего ты это всё делаешь.
Ведь жизнь одна, и в 30 лет ты будешь смотреть на молодых и красивых подростков (как ты сейчас) и думать о том что у тебя столько было идей, столько всего хотел сделать, но никогда не было времени…
P.S. этот текст – мои мысли, то что я научился на своем опыте.”
Peste 3 luni de chinuri şi visuri, am strîns o sumă bunicică de bani şi m-au ajutat şi părinţii şi mi-am procurat o cameră foto profesională.
Deci, dragii mei e posibil! E corect că lucrurile se materializează. E greu să ajungi acolo unde iţi trebuie. Pentru aceasta încearcă să fii optimist şi perfecţionist! Nu va fi uşor, însă Dante afirma “Prin greutăţi spre stele”. Deci e neapărat să ne creăm un ideal şi să tindem spre el.
La moment citesc o carte de formule ale fericirii, se numeşte “Culegeri de sfaturi pentru un om de lume” de Valeriu Popescu. Răsfoind cartea, am găsit tema “Despre ideal” şi mi-am selectat nişte idei, pe care îmi doresc sa le împart cu voi.
” Socrate a spus: “O viaţă care nu s-a examinat pe sine insăşi nu merită sa fie trăită. Iar George Cosbuc spunea:
O luptă-i viaţa,
Deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui?
Eşti un nemernic
Cînd n-ai un ţel hotărîtor.
Tu ai pe-ai tăi!
De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor
Seneca a spus: Dacă eu nu ştiu unde se află portul către care vreau să-mi îndrept
corabia, nu-mi va fi de folos nici un vînt.
Un tînar savant Papillon spunea; A
organiza şi a dirija faptele noastre sunt semne de distincţie şi de nobleţe sufletească, care îl înalţă pe om deasupra altora, indiferent de unde provine el. Victor Hugo spunea, la numai 16 ani “Eu voi fi un Chateaubriand sau nimic”.
Pentru a ne fixa un ideal trebuie sa reflectăm serios, să ne examinăm forţele fizice şi intelectuale, preferinţele, aptitudinile, să nu uităm că una din condiţiile realizării unui echilibru fizic şi psihic în viaţă este munca făcută din plăcere. Păstrează-ti curajul, urcă mereu, repetţndu-ţi cuvîntul de ordine şi de credinţă. Mergi înainte cu idealul tău în inimă şi ochii fixaţi către idolii tăi, şi vei deveni şi tu, la rîndul tău, idol pentru cei care te vor urma.
Nu ai aflta ce este sensul vieţii? Sensul vieţii constă în a face lucruri pline de sens.”