Friedrich Wilhelm Nietzsche (15 octombrie 1844– 25 august 1900) este unul din cei mai importanți filozofi germani din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență considerabilă, adesea controversată, asupra gândirii filozofice a generațiilor ce i-au urmat.
Pornind de la premisa voinței de putere, Nietzsche dezvoltă o psihologie abisală, care pune pe prim plan lupta sau asocierea instinctelor, a impulsurilor și afectelor, conștiința nefiind decât perceperea tardivă a efectelor acestui joc al forțelor subconștiente. Nietzsche face distincție între morala celor slabi și cea a celor puternici. Astfel, în concepția lui, mila, altruismul, toate valorile umanitare sunt de fapt valori prin care omul se neagă pe el însuși pentru a-și da aparența unei frumuseți morale și a se convinge de propria-i superioritate.
Nietzsche este considerat precursorul curentului postmodernist prin ideea ca nu există un centru de la care se revendică toate valorile general umane. El este autorul care sparge conceptul de dogmă, înțeleasă ca limita dincolo de care nu se mai poate trasa niciun orizont. Fărâmițarea valorilor prin filiera nietzscheană s-a impus ca un concept major în curentul postmodernist.

“Aşa Grăit-a Zarathustra” a fost scrisă în 1886 şi este una din cele mai reprezentative  opere nietszchiene.  Karl Jaspers susţine că „este singura simfonie pe care a reuşit să o orchestreze de la un capăt la altul – el, omul fragmentelor şi al schiţelor”.
Dacă e să raportez la biografie, pot  afirma că autorul s-a regăsit în protagonist. El şi-a scris starea sa sufletească, şi nu ideile raţionale pe care le are. Nietzsche a fost o persoană controversată , motiv care a servit drept inspiraţie directă  pentru operă.
Poemul este comparat cu Noul Testament, deoarece sunt evidente tangenţe între aceste 2 scrieri. F. Nietszche a suferit de crize de nebunie şi se compara cu Isus.

Cartea nu poate fi numită  un roman sau poezie. Este un poem repartizat în 4 părţi şi un prolog, care aduc un amalgam de idei autentice. Uneori, filosoful abundă cu aforisme, dar acestea fac opera mult mai interesantă şi mai greu de desluşit.

Zarathustra este omul atotştiutor, care face un apel către popor şi îi indeamnă să creadă în Supraom “Sensul pămîntului e Supraomul”. Aceasta se petrece în “Prologul operei”. El defineşte Supraomul -“ a fi dincolo de om”, care posedă forţe inteligibile, e ceva inextricabil, dar adevărat şi posibil. Dar, devine neînţeles de gloată, ceea ce ia stîrnit multe sentimente răutăcioase, devoratoare şi vulgare. Eşuînd în explicarea “depăşirii de sine”, Zarathustra înţelege că torentul de oameni nu îl va înţelege nicicînd, ci doar un grup restrîns de epigoni.

Protagonistul critică societatea, asceţii, preoţii, pesimiştii, armata, presa, statul, bărbatul, femeia, prietenii. Pe lîngă critica dură, îşi face apariţia şi critica constructivă: Zarathustra susţine că omului, care vrea să se autodepăşească, îi e sortit să treacă prin 3 etape definitorii ale vieţii sale, numită- tripla metamorfoză Cămilă> Leu >Copil, să îşi atingă anumite scopuri şi mai ales să rîvnească la Marea Amiază (zarea în care apare Supraomul
).  Cămila este cea care poartă povara vieţii, a valorilor stabilite… Leul distruge şi critică strict valorile. Copilul-

 
El încearcă să convingă poporul că “Dumnezeu e mort”. De fapt, această cuvîntare accentuează perioada de victorie a nihilismului asupra credinţei sau egalitatea dintre rău şi bine (Dumnezeul Iudaic şi Creştin) „Omul e doar o funie întinsă între bestie şi Supraom – o funie peste un abis”, „Omul e ceva ce trebuie depăşit”, „Şi Dumnezeu îşi are infernul său – este iubirea lui faţă de oameni”.

 

Sarcastic, Nietszche îl compară pe Dumnezeu cu un păianjen sau cu un zeu al bolnavilor, iubirea o clasifică ca o  orbire a omului „starea în care omul vede lucrurile aşa cum nu sunt”, iar biserica o prezintă ca o instituţie depravată „cea mai mare corupţie din câte s-au putut concepe”. Autorul pune ca prioritate ateismul “Eu nu am fost creştin nici o clipă din viaţa mea”. Zarathustra e acea persoană, care vrea să devină el însuşi Dumnezeu, doar că redenumit.

Zarathustra era singurul Supraom, dar nu şi singuratic. El avea animalele sale “vulturul şi şarpele”. Şarpele e încolăcit în jurul gîtului vulturului, care exprimă eterna reîntoarcere, ca inel în inel, a cuplului Dionysos şi Ariana.

Comparaţia sa cu Dionysos nu este zadarnică. Zarathustra este profetul lui. Precum Dionysos s-a căsătorit cu Ariana (eterna reîntoarcere), aşa şi Zarathustra se logodeşte cu eterna reîntoarcere (care reprezintă cheia filozofică a lucrării), iar copilul său îl consideră Supraomul, aşa cum Dionysos a fost tatăl Supraomului. Totuşi, Zarathustra e depăşit de copiii săi.

Dacă doreşti să o citeşti în formă electronică, o descarci de mai jos:
Friedrich Nietzsche – Aşa grăit-a Zarathustra

 Recomand să citeşti multă critică şi recomandare după ce citeşti cartea!Lectură perfectă şi contemplează asupra oricărei idei!