Florii i se cere parfum,iar omului- bune maniere!
Persoana care respectă strict regulile etichetei e ca un robot. Nu optez pentru un astfel mod de viaţă, dar totuşi nici nu îmi dau seama cînd în unele momente rafinate, procedez manierat. Am întîlnit persoane şi situaţii diverse din cauza căror mă simţeam şi eu penibil. Să recunoaştem că nimeni nu e ideal, dar trebuie să ne cunoaştem aşa numita- MĂSURĂĂăăăă!
Am înţeles că chestia asta cu eticheta vine din copilărie şi dacă îi explici copilului că aia nu se poate să facă , şi aia nu trebuie să o spună într-un loc anume, păi asta rămîne pe toată viaţa.
Unii ajung adulţi şi tot nu mai cunosc nişte lucruri elementare… Păi, dragă părinte, copilăria este aşa o perioadă în viaţa omului cînd doar atunci copilul e capabil să memoreze unele lucruri simple, dar atît de necesare pentru viitor.
Şi dacă părintele nu conştientizează că trebuie să-i ofere nişte reguli de etichetă odraslei, atunci copiii (mă refer la adolescenţi şi tineri) trebuie să se intereseze de aceasta. Nici aici nu am nimerit în ţintă!
Chiar şi dacă copilul procedează în unele cazuri jenant, părinţii ar fi trebuit să se implice, să le dea cîte un sfat fierbinte, dar dacă nici ei nu au ideie de bunele maniere atunci ce ne facem ??????
Ce ne facem atunci cînd ne simţim neplăcut din cauza prezenţei uneor persoane, care la prima vedere arată bine, dar cultura şi educaţia medie lipseşte? Ne simţim jenaţi şi stingheriţi. Unica soluţie este să le cadonăm prietenilor sau cunoscuţilor cărţi cu rol educativ în acest domeniu. Exemple sunt multe:
1. E-mailul. Codul bunelor maniere
La fel cum strângerea de mână şi contactul vizual spun ceva despre tine atunci când faci cunoştinţă cu cineva, la fel şi abordarea folosită în e-mailuri lasă o anumită impresie. Fie că mulţumeşti cuiva, că reaminteşti colegilor ora unei şedinţe sau faci o propunere de colaborare, ceea ce scrii şi mai ales felul în care o faci influenţează modul în care gândesc ceilalţi despre tine.
Un mesaj bine scris, cu un aspect şi un conţinut profesionist, este esenţial în comunicarea prin intermediul poştei electronice. Află care sunt cele mai potrivite formule de salut şi de încheiere, cum să scrii mesaje concise şi eficiente, cum să practici o corespondenţă sigură şi, în general, cum să arăţi bine on-line.
2.Codul bunelor maniere
Ce ar fi circulatia rutiera, circulatia fluviala sau cea aeriana fara un cod care sa le reglementeze?
Ce ar fi viata in societate fara codul bunelor maniere?
Puteti acumula o cantitate apreciabila de cunostinte, puteti aduna diplomele cele mai prestigioase.
3. Codul bunelor maniere. prima impresie conteaza! vol. 1
4.Codul bunelor maniere. prima impresie conteaza! vol. 2
5.Ghidul bunelor maniere
Traim intr-o tara libera, pot sa fac ce vreau!
De cate ori sa fi auzit vorbele astea? Probabil ca tot mai des in ultima vreme.
Sa fie insa si adevarate? Sa avem, oare, in virtutea lor, chiar dreptul la orice? Nici vorba de asa ceva, ba, mai mult, e bine ca, oriunde ne-am afla, in familie, in societate sau de capul nostru sa ne impunem sa nu sarim peste cal, sa avem, adica, vreo cateva limite, peste care sa nu trecem cu niciun chip, prescriptii elementare, care ar trebui sa faca legea in societate, familie sau grup, tinand de politete si de buna-cuviinta si care ne-ar permite sa traim liberi, fara a-i obliga pe cei din jur sa ne suporte.
Multe dintre regulile despre care va va vorbi cartea Sylviei Anne-Chatelet sunt stabilite si cunoscute de cand lumea. Le-ati stiut candva, dar, odata cu varsta, ati inceput sa le treceti cu vederea? Habar n-ati avut de ele pana acum? Nicio problema, autoarea volumului vi le va reaminti cu temei si rabdare, cu acelasi temei si aceeasi rabdare cu care, in caz ca n-ati auzit de asemenea reguli, va va convinge sa le respectati.
In jurul mesei; Alte invitatii; In jurul corpului; Copii bine crescuti; In familie; La serviciu; Pe sosea (pe jos; pe bicicleta; in autobuz si in metrou; in taxi; in avion); In societate; Pe Internet; La gramada; Eleganta suprema (de zile mari); Superstitiile; Concluzii.
6.Emily Post – Codul bunelor maniere pentru copii
Numele lui Emily Post reprezinta, inca din 1922, bunele maniere bazate pe politete, curtoazie si generozitate. Astazi, cea de-a treia generatie de autori a familiei Post, Peggy Post si Cindy Post Senning, ofera copiilor secolului XXI, pe intelesul lor, un cod al bunelor maniere. Cartea abunda in sfaturi simple si practice pe care insasi Emily Post le-ar fi dat. Scris cu gandul la copii si plin de ilustratii edificatoare, Codul contine, practic, toate informatiile asupra etichetei de care copiii si parintii lor au nevoie in viata cotidiana. Bestseller!
7.Bunele maniere sau Cum sa ne simtim bine intre oameni
8.Codul bunelor maniere in dragoste
9. Citeşte online cartea “Codul bunelor maniere”
http://cartielectronice.blogspot.com/2010/09/citeste-online-cartea-codul-bunelor.html
Fiţi precauţi, dragii mei! Informaţivă! Dacă voi nu vă jenaţi de acţiunile voastre, atunci gîndiţivă la cei din preajma voastră. Din această cauză vă puteţi pierde prietenii sau cunoscuţii!
Nu uitaţi că bunul simţ va deschide uşile pe care nici cea mai bună educaţie nu le poate deschide!
Ash adauga la lista ta “Codul bunelor maniere astazi” de Aurelia Marinescu, am luat cartea chiar eri si cu toate ca am bunele maniere in singe, de la parinti, chiar am ce lua de aici pentru unele situatii dificile)
Bravo Teo, omul totdeauna trebuie să se perfecţioneze în orice domeniu!