Am fost, am văzut, am analizat! CTJ (Centrul Tînărului Jurnalist) a iniţiat un şir de offline-uri (deocamdată 4 la număr) cu „vedete”, care pe parcurs s-au justificat acest statut sau viceversa. Prima întâlnire a fost cu Dumitru Ţîra- director general Publika Tv , la care nu am reuşit să aplic, dar care presupun că a fost interesant, informându-mă de la colegii mei. Ştiu doar despre eventuala lansare PublikaTV pe celălalt mal de Nistru, mai mult nimic, dar şi atât e sugestiv. 

Următoarea întâlnire, la care deja am şi fost invitată, a fost cu Natalia Morari. E unicul offline, la care am venit sleită de puteri, dar la timp! Probabil, intuiam că anume aici se merita! Acest offline a fost unic şi prin faptul că a durat cel mai mult, am depăşit limita prestabilită şi încă mai aveam chef de discuţii, atât noi, cât şi Natalia. A fost unicul offline în care puteam să mă simt ca la un offline cu bloggeri (adică calitativ!) şi nu cu un colectiv adunat de prin diferite colţuri. Au fost discuţii, sfaturi, regrete şi confesiuni. Ne-am tutuit, nu au existat şi nici nu am simţit bariere (eu le simt repede) în comunicare. Venind la offline, aveam cu totul alte aşteptări. Credeam că va fi o întâlnire cu Natalia Morari- tipa rusofonă, poate snoabă chiar, un om tare „skolizkii” odată ce a fost exilată din Rusia, mi-amintisem de strigătele Nataliei de la Tribună de pe 7 aprilie (ştiţi voi anul) şi credeam că e o speculantă. Doar un interviu dintr-un număr din 2011 în revista PUNKT îmi schimbase puţin opinia, dar nu era de-ajuns. Interacţiunea „face to face” a contat!Discursul său a fost pe măsură şi, repet, nu am simţit un dram de vedetism. S-a vorbit despre Publika, s-a vorbit despre Jurnalismul empiric şi nu cel licenţiat (tocmai în acest moment m-am îndoit de alegerea făcută). S-a discutat despre Universitatea de Sociologie „Lomonosov”, despre îndelungatele lecţii de română, despre trecutul Nataliei plin de ameninţări, despre experienţa cu „ The New Times „- Novaia Vremea de cândva…   Noi am invadat-o cu întrebări, iar ea răspundea promt şi mult. Mult şi calitativ! Aceasta contează foarte mult la crearea unui respect reciproc. Am acordat şi eu o serie de întrebări, la una din ele mi-a plăcut răspunsul în mod deosebit. Natalia afirmă că citeşte mult, iar eu nu am ezitat să o întreb care este cartea preferată. Răspunsul a coincis cu al meu „Nuntă în cer ” de Mircea Eliade. Mi-a plăcut să aud că nu are maşină, că circulă cu taxi-ul, nu ştiu de ce, dar asta tot contează. Probabil e din cauza că aşa e mai aproape de oamenii simpli, deşi eu înţeleg foarte bine că acum a avea o maşină nu e un lux , ci o necesitate! Şi într-un final, sfatul pentru tinerii jurnalişti de la protagonistă a fost- Fiţi nebuni! 

Al treilea offline, al doilea pentru mine, a fost cel la care am întârziat puţin. În vizor era Angela Gonţa. Am întârziat, dar am reuşit să intru în apă şi vă spun că nu m-am simţit chiar atât de liber precum credeam că va fi. Dacă mai sus am enumerat ce mi-a plăcut, căci cu adevărat aşa a fost, acum ce NU mi-a plăcut va trage puţin balanţa.

Încep cu like-ul: Mi-a plăcut prezenţa Angelei.

• Mi-a plăcut că atunci când vorbeşte, foloseşte date ale anumitor studii.
• Recunoaşte că se inspiră deseori.
• Mi-a plăcut să aflu că  la ProTVse munceşte în echipă, deşi asta se întâlneşte şi pe la alte televiziuni!
• Mi-a plăcut că are o poziţie fermă că un student trebuie să studieze şi să se distreze, iar munca va veni mai tîrziu. Experienţa sa de studentă a fost cu totul alta.

Totuşi… Dislike:

• Nu am înţeles faptul că nu preferă să citească (deşi aceasta e alegerea fiecărui în parte), dar oricum… mi-a părut straniu.
• Nu mi-a plăcut atmosfera creată, deoarece m-am simţit ca şi un spectator al unui buletin de ştiri. Nu s-a discutat în acel stil, dar am simţit o barieră în comunicare, a fost detectat şi un pic de vedetism pe acolo pe undeva, chiar şi în timpul discuţiei s-a scăpat acest statut de mai multe ori. Şi pentru A.G era ok, în timp ce alţi jurnalişti nu acceptă să fie numiţi aşa şi nici nu se consideră.
• La fel, nu mi-a plăcut că s-a răspuns foarte vag, atunci cînd m-am interesat dacă nu au avut probleme, deoarece se încalcă codul deontologic al jurnalistului, atunci cînd e vorba de anunţare a raiting-urilor ale crimelor sau violurilor.

Deşi acest offline a adunat cei mai mulţi participanţi, a fost şi cel mai scurt după durată. Problema era în răspunsurile goale şi desele afirmaţii gen „Eu ştiu, dar nu vă răspund la asta”, în timp ce la alte offline-uri asta aproape că nu se întâmpla. Într-un final, am rămas decepţionată decât eram. Stereotipul de „a ajunge o a doua Angela Gonţa”, care se vehiculează în rândul tinerilor jurnalişti, nu l-am avut şi nici nu îl voi avea cu siguranţă! Fiecare îşi creează idealul său şi atunci când mi-l voi crea, pentru că încă nu îl am, cel mai probabil nu va fi din ţara noastră. Poate e prea dură descrierea mea, cu tot respectul, dar asta îmi e impresia… Cine ştie, aparenţele mai pot şi înşela…

Al 4-lea offline a fost organizat cu Ernest Vardanean, jurnalistul venit din Armenia, care a trecut prin spălarea de minţi transnistreană, dar de care a trecut! Totuşi la întrebarea „Acum, te simţi sigur în Republica Moldova?” el a răspuns sincer şi promt- NU! Are toate motivele, deoarece a fost întemniţat, ameninţat şi pus la încercare de-a binelea! Posedă o română fluentă şi mult mai paradoxal sună accentul său, pe care nu îl simţi ca unul străin, ci fix de aici- de acasă. De 19 ani nu a mai călcat pe pământul său natal, dar recunoaşte că îi duce dorul. De la 8 ani a trecut cu traiul în Tiraspol şi îi este recunoscător liceului pe care l-a făcut, deoarece i-a construit un o bază puternică, dar la 17 ani a înţeles că vrea să meargă în Rusia. Din condiţii financiare, a ales Chişinăul şi anume facultatea de Ştiinţe politice. Nu a dat greş. Şi-a obţinut licenţa de politolog şi a început să le spună lucrurilor pe nume. Potrivit lui Ernest, din copilărie era preocupat de ce se întâmplă cu guvernarea de atunci şi în loc să meargă la joacă, el citea şi privea televizorul. S-a informat continuu, pînă a ajuns să scrie articole dure la adrese exacte, nefiindu-i frică, dar iată că în 2010 a fost arestat, ca mai apoi să fie scăpat de unele forţe politice, patriarhul Moldovei şi colegii de breaslă. Îmi amintesc că se mediatiza cazul. Culmea consta în faptul că pe 7 aprilie 2010 a fost arestat – dată semnificativă de altfel, iar pe 5 mai a fost eliberat. Ţin minte, cum se discuta despre libertatea presei, deoarece pe 3 mai se sărbătoreşte, dar care libertate a presei putea fi în timp ce unui jurnalist i s-a închis gura?

Şi aici, ar fi binevenită fraza lui Vardanean : “Lăsăm istoria să deschidă tainele…”