De ceva timp, mă deranja că nu puteam vedea (decât în ceață) ce se face la 6-8 metri. Banal: nu reușeam să văd numărul transportului public, nu puteam să văd ce se face peste stradă, sau să vizionez TV-ulla 2-3 metri distanță. Toate acestea îmi creau un disconfort. Cel mai oribil era atunci când fotografiam (dar eu lucrez ore în șir pe teren, apoi editez fotografiile la PC). Era nevoie să îmi cer scuze de la toți că plâng, dar aceasta era reacția ochilor mei, care de fapt mă înjurau paremi-se.

Am amânat o consultație oftalmologică, până ieri, când lucram la o ședință foto și nu mai puteam vedea în vizorul aparatului foto. Mi-am luat inima în dinți și am mers la “Microchirurgia ochiului”. După un șir de testări și picături, care mi-au dilatat pupila (ochii mei din albaștri s-au transformat în 100% negri) am primit verdictul medicului: “Cristina, explică-mi te rog, cum ai ajuns la 20 de ani să supraobosești ochiul?”.

I-am povestit despre activitatea mea de 5 ani în fotografie, textele scrise și cărțile citite…

El mi-a recomandat să trec ceva pe planul doi și mi-a explicat (pe lână tratamentul prescris) să am parte de cât mai mult somn și nu câte 12- 15 ore de lucru la PC, dar 4! Mi-a explicat că nimic nu va ajuta decât relaxarea naturală, fără stres și multă concentrație. Asta nu e despre mine, dar…. încerc să mă conformez.

În coridorul spitalului, s-a apropiat un nene de peste 55 ani și mi-a explicat că până la 50 de ani a cusut, asta aducându-i venitul de bază. M-a întrebat ce fac eu, așa tânără, acolo. Eu i-am promis că mă întorc doar ca să mă laud cu o vedere restabilită!

Recomand: “Microchirurgia Ochiului”, str. Zelinskii 15, med: Ivanov Vladimir, cab 213.

Aveți grijă de ochi! Aveți grijă de voi! Aveți grijă de sănătate!